Simona Halep, eliminată de la Turneul Campioanelor

Data actualizării: Data publicării:
gettyimages-865394582

Simona Halep a pierdut al treilea meci din Grupa Roșie de la Turneul Campioanelor, în fața Elinei Svitolina, scor 3-6, 4-6, și a fost eliminată din turneu. Numărul 1 mondial a înregistrat o singură victorie în grupă. Karolina Pliskova o poate detrona pe Simona Halep și să devină numărul 1 în tenisul feminin dacă învinge în finală.

Halep - Svitolina, 3-6, 4-6. GAME, SET, MECI! Halep este eliminată de la Turneul Campioanelor. Românca nu reușește să se califice în semifinale pentru al treilea an consecutiv. În semifinale, din Grupa Roșie, au ajuns Caroline Garcia (locul 1) și Caroline Wozniacki (locul 2). Elina Svitolina a terminat pe locul al treilea, iar Simona Halep, pe ultima poziție.

Citiți și: 

set 2
Statisticile din setul al doilea.

Halep - Svitolina, 3-6, 4-5. Simona rămâne în meci! Svitolina servește pentru set, iar Halep are nevoie de un break pentru a mai avea șanse să trimită meciul în decisiv.

Halep - Svitolina, 3-6, 3-5. Ucraineanca majorează avansul. Halep servește pentru a rămâne în meci.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Halep - Svitolina, 3-6, 3-4. Elina rezistă bine în defensivă.

Halep - Svitolina, 3-6, 3-4. Ucraineanca preia conducerea în acest set, după un break în care Halep a trimis din nou mingi în fileu. Doar backhand-ul i-a funcționat româncei în acest set.

Halep - Svitolina, 3-6, 3-3. Se merge umăr la umăr. Svitolina servește bine și câștigă game-ul la 0 - la acest capitol Elina conduce cu 3-2. 

Halep - Svitolina, 3-6, 3-2. Românca preia din nou conducerea. Are nevoie de constanță pentru a câștiga acest set.

Halep - Svitolina, 3-6, 2-2. Egalează Svitolina. Sfaturile lui Cahill nu prea au avut efect.

Halep - Svitolina, 3-6, 2-1. Break Svitolina. Ucraineanca a condus cu 40-0 pe serviciul Simonei, care însă nu a putut să salveze decât două minci de meci. Românca a cerut din nou ajutorul antrenorului. „Transpir nebunește și nu reușesc nimic. Ce joc? E un dezastru!”, s-a plâns Halep. Darren Cahill o încurajează: „Dictezi jocul!”

Halep - Svitolina, 3-6, 2-0. Simona face breakul, primul al partidei reușit de ea, după ce a revenit de la 0-40.

Halep - Svitolina, 3-6, 1-0. Simona înepe mai bine setul al doilea, pe propriul serviciu.

Halep - Svitolina, 3-6. Ucraineanca câștigă primul set, după 31 de minute, cu un game în care a dat primele semnale de slăbiciune. Halep a trimis în acest prim set foarte multe mingi în fileu.

primul set statistici
Statisticile după primul set.

Halep - Svitolina, 3-5. Simona rămâne în set, cu un game la 0. Reușește primul as al meciului.

Halep - Svitolina, 2-5. Adversara Simonei nu e impresionată de dorința de joc a româncei. Serviciul 2 și returul sunt punctele slabe în acest meci.

Halep - Svitolina, 2-4. E rândul Simonei să câștige game-ul la 0.

Halep - Svitolina, 1-4. Ucraineanca e mai agresivă și mărește din nou avansul de trei game-uri. Halep în continuare are probleme la serviciul 2.

Halep - Svitolina, 1-3. Sfaturile australianului își fac efectul, Halep câștigând primul game cu două puncte foarte frumoase.

Halep - Svitolina, 0-3. Svitolina își consolidează breakul, în pofida jocului bun făcut de Halep. Românca a solicitat ajutorul lui Darren Cahill. „Joci bine, câteva erori e ok”, i-a spus antrenorul, adăugând că trebuie să ridice puțin mingile.

Halep - Svitolina, 0-2. Simona nu reușește să câștige pe propriul serviciu, pe fondul unor erori neforțate. Svitolina joacă fără presiune, fiind deja eliminată, în timp ce Halep are nevoie de victorie.

Halep - Svitolina, 0-1. Ucraineanca începe partida ofensiv, în timp ce Simona tatonează. Românca pare însă mai concentrată decât în meciul de acum două zile.

Actualizare 14:41. A început meciul de tenis dintre Simona Halep și Elina Svitolina.

Actualizare 14:30. Cele două jucătoare au intrat pe terenul de tenis și urmează să facă încălzirea. Svitolina va fi prima la serviciu.


Actualizare 13:31. Revenire de senzație a Carolinei Garcia. Franțuzoaica a învins în setul decisiv cu 7-5. Așa arată clasamentul grupei înainte de partida dintre Halep și Svitolina (LIVE AICI).

Simona are o singură opțiune pentru calificarea în semifinale: victoria. Dacă românca învinge, va ajunge pe locul doi în grupă și va juca în semifinale împotriva Karolinei Pliskova. În schimb, dacă pierde Halep, Caroline Garcia câștigă grupa și va juca împotriva lui Venus Williams, iar Wozniacki va cădea pe locul secund și va evolua împotriva Karolinei Pliskova.

Actualizare 12:23. Este 1-1 la seturi, după ce Garcia a câștigat cu 6-3.

Actualizare 11:33. Wozniacki a câștigat primul set cu 6-0.


Halep are o singură victorie în Grupa Roșie de la Turneul Campioanelor, în timp ce Svitolina a fost învinsă de două ori. Astăzi, cele două jucătoare de tenis se întâlnesc, de la ora 14:30, în direct la Digi Sport 2, în ultimul meci al grupei.

Și Halep, și Svitolina au șanse de calificare în semifinale la Turneul Campioanelor, dacă câștigă această partidă, iar rezultatul dintre Wozniacki și Garcia le este favorabil (Detalii aici).

Până la ora disputării acestei partide vom afla deja rezultatul meciului dintre Wozniacki și Garcia, de la ora 11:00, în direct la Digi Sport 2.

Simona Halep și Elina Svitolina s-au întâlnit de patru ori până acum, ambele având câte două victorii.

Halep - Svitolina, al doilea meci al zilei la Singapore

Pe lângă faptul că are calificarea în propriile mâini, românca mai are un atu. Va juca al doilea meci al zilei, astfel că, în cazul unui succes al danezei, va intra pe teren ştiind că un singur set câştigat contra Svitolinei îi va fi suficient pentru a merge mai departe.

„Vreau să mă gândesc că în următorul meci pot să joc mai bine şi că acest meci nu o să mă afecteze atât de mult. Se întâmplă. Suntem la un nivel la care toate jucătoarele joacă bine. O să lupt şi o să fiu mai ambiţioasă pe teren în următorul meci”, a spus Halep, pentru Digi Sport, după eşecul categoric suferit în faţa lui Wozniacki, scor 0-6, 2-6.

De cealaltă parte, învinsă clar în primele două meciuri din grupă, de Wozniacki şi Garcia, jucătoarea din Ucraina mai are o singură şansă de calificare. Trebuie să câştige cu 2-0 în faţa liderului mondial, însă are nevoie şi de o victorie a lui Wozniacki.

Starea de spirit a ocupantei locului 4 în clasamentul mondial nu este însă deloc una bună.

„Mi-aş fi dorit să nu mai am şanse să mă calific. Nu mai am aşteptări în acest moment. În unele momente nu am ştiut să gestionez situaţiile şi m-am comportat ca şi cum nu aş avea creier”, a spus Svitolina, după înfrângerea cu Garcia.

Se repetă istoria pentru Svitolina?

În acest moment, ucraineanca se află în aceeaşi situaţie în care s-au aflat ultimele două câştigătoare ale Turneului Campioanelor, Agnieszka Radwanska şi Dominika Cibulkova. Ambele au pierdut primele meciuri din grupă, apoi au mers mai departe datorită rezultatelor, sfârşind prin a cuceri trofeul.

Elementul comun în succesele celor două este că au jucat meciul decisiv din faza grupelor cu Simona Halep. Astfel, în 2015, Radwanska a învins-o cu 7-6, 6-1 pe reprezentanta noastră, pentru ca un an mai târziu, românca să cedeze tot în două seturi, scor 3-6, 6-7, în duelul cu Cibulkova.

Calculele pentru locul 1 WTA

După eliminarea lui Garbine Muguruza, calculele s-au simplifcat. Astfel, Halep va încheia anul pe primul loc dacă va ajunge în finala din Singapore, indiferent de rezultatul din ultimul act.

În cazul în care nu va ajunge în finală, Halep va rămâne în fruntea clasamentului mondial doar dacă Turneul Campioanelor nu va fi câştigat de Karolina Pliskova (Cehia) sau Elina Svitolina (Ucraina).

Meciul Simona Halep - Elina Svitolina, decisiv pentru calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor, va avea loc astăzi, nu înainte de ora 14:40, şi va fi transmis în direct pe Digi Sport 2 şi în format LIVE TEXT pe digi24.ro.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri