Sari la conținut

Halep s-a calificat în turul al treilea la Roland Garros, după 6-3, 6-1 cu Townsend

Simona Halep leagă victoriile la Roland Garros. Liderul mondial s-a calificat în șaisprezecimi după ce trecut fără emoţii de americanca de pe locul 72 WTA, Taylor Townsend.

LIVE TEXT HALEP - RISKE

Foto: Agerpres

Actualizare. Simona Halep s-a calificat la pas în turul al treilea de la Roland Garros. Liderul mondial s-a impus cu 6-3, 6-1 în faţa americancei Taylor Townsend. Halep a condus pe toată durata meciului încheiat întro oră şi 10 minute.

Următoarea adversară a româncei este Andrea Petkovic. Până acum, Halep a învins-o pe sportiva germană în şase din cele şapte confruntări directe.

A fost un meci complicat, împotriva unei stângace care lovește cu topspin, iar topspin-ul unei jucătoare care loveşte cu stânga e foarte greu de gestionat. Mi-a luat puţin la început să-mi găsesc ritmul, dar sunt foarte fericită că am câştigat în două seturi”, a declarat Halep, la interviul de la finalul meciului.


Meciul dintre Halep şi Townsend trebuia să fie al doilea al zilei de joi pe terenul Philippe Chatrier, după o confruntare de simplu masculin (Marin Cilici – Hubert Hurkacz), care începe la ora 12.00. 

Cele două s-au mai întâlnit o singură dată până acum: în 2017, la Cincinnati Masters, unde Simona Halep s-a impus în două seturi, 6-4, 6-1. 

"O știu pe Taylor Townsend, am mai jucat împotriva ei. Este o jucătoare stângace, lovește puternic, așa că va trebui să o mișc mult. Voi vorbi cu Darren despre ea. Mă aștept la un meci dificil. Simt că am șansele mele să o înving și vă promit că voi lupta pentru a obține victoria", a declarat Simona Halep, la Tennis Channel, potrivit Digi Sport

Însă, pe aceeaşi arenă, înaintea meciului liderului WTA, a fost programată continuarea partidei Lucas Pouille - Cameron Norrie, întrerupă miercuri, la scorul de 6-2, 6-4, 5-7, pentru jucătorul francez.

Şi pe terenul 18 se va mai disputa o partidă întreruptă, Dominic Thiem - Stefanos Tsitsipas, de la 6-2, 2-6, 6-4. Pe acest teren, ziua se încheie cu întâlnirea dintre Irina Begu, numărul 40 WTA, şi chinezoaica Shuai Zhang, locul 27 WTA şi cap de serie numărul 27 (al cincilea meci).

Tot joi, pe terenul 7, Ana Bogdan, locul 66 WTA, va juca joi în meciul al treilea al zilei, cu germana Angelique Kerber, locul 12 WTA şi cap de serie numărul 12. Primele două meciuri de pe terenul 7 vor fi de simplu masculin.

Pe terenul 5, în al doilea meci se vor înfrunta perechile Irina Bara/Mihaela Buzărnescu şi Xenia Knoll/Anna Smith (Elveţia/Marea Britanie).

Şi Raluca Olaru va juca joi la dublu, în al doilea meci de pe terenul 15. Olaru şi sportiva din Belarus Vera Lapko vor întâlni cuplul ceh Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova, cap de serie 6.

Etichete: live , simona halep , roland garros , grand slam , french open , taylor townsend

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale