Relație rece între Halep și Begu în China

Data publicării:
halep begu

Simona Halep şi Irina Begu nu s-au întâlnit în ultimele cinci luni, iar ultima lor partidă directă, în turneul din capitala Spaniei, a fost câştigată de ocupanta locului 5 WTA, 6-3, 0-6, 6-1. La final însă s-a stârnit o polemică surprinzătoare, după ce Simona a acuzat că antrenorul Irinei, Adrian Cruciat, ar fi comunicat peste limita regulamentului din tribune cu eleva sa. La meciul din turul doi, cele două sportive s-au ignorat atât la startul jocului, spre surpriza inclusiv a celui care a dat cu banul pentru alegerea servei, cât și la final, atunci când Irina a abandonat din cauza unei accidentări, scrie digisport.ro.

halep begu

A fost evident, atunci când au fost chemate la fileu după încălzire, că si una şi cealaltă au vrut să se evite. Nu doar că nu şi-au dat mâna, dar la momentul pozei oficiale, Irina l-a invitat pe arbitru să stea între ele, deşi acesta a vrut să se retragă.

În condiţiile în care Simona Halep şi Irina Begu sunt cele mai bune jucătoare ale României, locul 5, respectiv 26, e păcat ca ele să nu treacă peste acea întâmplare, mai ales că ambele vor juca în continuare pentru echipa României de FED Cup, aşa cum s-a întâmplat şi la meciul cu Germania, pierdut de fetele noastre contra Germaniei, 1-4, la Cluj.

Mai mult decât atât, Simona, marţi împlineşte 25 de ani, şi Irina, 26 de ani, au făcut junioratul împreună şi au fost destul de apropiate, chiar dacă tenisul este un sport individual. Desigur, atunci când e vorba despre proba de simplu, acolo unde cele două excelează. Iar România nu mai are atât de mulţi sportivi de mare valoare pentru ca între ei să existe animozităţi.

Răceala dintre Irina şi Simona a apărut în luna mai, atunci când au jucat în sferturile de finală ale turneului de la Madrid, pe care Simona avea să-l câştige. Nici una, nici cealaltă nu au confirmat că ar fi vreo problemă între ele, dar nici nu au infirmat. „Nici la fileu nu prea am vorbit, nu. Am vorbit mai mult cu Bacsinszky. Nu m-a deranjat. Nu am mai auzit până acum să se întâmple asta. Toţi antrenorii încurajează, dar nu dau şi sfaturi în timpul meciului. Este metoda lor, nu vreau să comentez. Trebuie să-mi văd de treabă pe teren şi să nu mă uit la alte persoane”, spunea atunci Halep, evident deranjată că antrenorul adversarei i-ar fi dat sfaturi în timpul jocului, lucru interzis de regulament.

„E un salut normal. Nu ştiu dacă e rece sau nu, dar nu cred că ar trebui să fie altfel. Adrian (n.r. - Adrian Cruciat, antrenorul Irinei), indiferent de meci sau de cine joc, se comportă la fel. Nu face ceva în plus, dacă joc cu o româncă sau nu”, a replicat Begu la vremea respectivă.

Din păcate, Irina a avut probleme medicale la meciul care a putut fi văzut astăzi pe Digi Sport 2 şi s-a retras după 3-6, 0-2, iar Simona s-a calificat în turul 3.

După momentul în care medicul competiţiei a confirmat că Irina nu mai poate continua partida, cele două românce s-au întâlnit la fileu şi-au strâns mâna.

Turneul de la Wuhan este transmis în direct pe canalele TV ale Digi Sport, iar meciurile pot fi văzute de abonaţii RCS-RDS şi pe siteul digisport.ro.

Din 2017, vor fi 56 de turnee WTA: 23 de turnee Premier și 33 de turnee International, toate transmise EXCLUSIV de Digi Sport pentru următorii 5 ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri