Vești bune și o dezamăgire. Rezultate ale sportivilor români la Miami Open

Data actualizării: Data publicării:
racheta tenis minge

Trei vești bune și una mai puțin bună vin de la Miami: Simona Halep, Monica Niculescu și Marius Copil continuă turneul, în timp ce Sorana Cîrstea a fost eliminată. 

Monica Niculescu, locul 70 WTA, a eliminat-o, joi, scor 6-3, 6-3, pe sportiva slovacă Magdalena Rybarykova, numărul 18 mondial şi cap de serie 18, în turul doi al turneului de categorie Premier Mandatory Miami Open. Niculescu s-a impus într-o oră şi 35 de minute de joc, informează News.ro.

Românca o va întâlni în faza următoare pe americanca Sloane Stephens (locul 12 WTA, cap de serie 13), care a trecut de Ajla Tomljanovic (Australia, locul 90 WTA, beneficiară a unul wild card) cu 6-1, 6-3. 

Premiul pentru participarea în turul trei pe tabloul de simplu la Miami Open este de 47.170 de dolari şi 65 de puncte.

În ciuda unor probleme medicale apărute în timpul meciului, și Simona Halep reușește să meargă mai departe la Miami, în turul al treilea. Joi seară a învins-o greu pe Oceane Dodin, locul 98 WTA, o sportivă din  Franța, venită din calificări. Acum se pregătește de meciul cu Radwanska (scorul meciurilor directe este 5-5).

Citiți și:  Calificare cu mari emoții. Simona a luptat fantastic şi a câştigat meciul cu Ocean Dodin

Simona Halep, după ce a învins-o pe Oceane Dodin: "Un meci nebun"

Presa internațională despre Halep: Orgoliul de campioană a dus-o mai departe

O altă veste bună vine și de la băieți, unde Marius Copil, locul 84 ATP și singurul reprezentant al României, a obținut victoria în fața celui care îl precede în clasamentul ATP, Mihail Kukușkin, reprezentant al Kazahstanului. 

În schimb, Sorana Cîrstea, locul 33 WTA şi cap de serie numărul 32, a ratat calificarea în turul al treilea al Miami Open, după ce a fost învinsă, joi, cu 7-5, 6-2, de Su-Wei Hsieh din Taiwan, locul 61 WTA. Direct acceptată în manşa a doua, Cîrstea a condus cu 5-2, dar apoi a pierdut şapte ghemuri la rând. În cele din urmă, ea s-a înclinat după un meci care a durat o oră şi 22 de minute.

Premiul pentru turul al doilea este de 25,465 de dolari şi 35 de puncte WTA.

Din cele cinci jucătoare române prezente pe tabloul principal de la Miami, doar Simona Halep şi Monica Niculescu vor evolua în turul al treilea. Mihaela Buzărnescu şi Irina-Camelia Begu au fost eliminate în primul tur.

Begu și Halep urmează să joace vineri seara la dublu, la fel și perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer. Și Niculescu va juca la dublu, tot vineri. Ea face pereche cu Su-Wei Hsieh din Taiwan, cea care a eliminat-o pe Sorana Cîrstea la simplu.

Simona Halep şi Irina Begu vor evolua în primul tur contra perechii Julia Goerges/Bethanie Mattek/Sands (Germania/SUA).

Raluca Olaru face pereche cu ucraineanca Olga Savciuk şi în primul tur vor evolua cu perechea Vania King/Katarina Srebotnik (SUA/Slovenia).

Monica Niculescu va evolua cu taiwaneza Su-Wei Hsieh, iar în prima rundă cele două vor juca în compania echipei Katerina Bondarenko/Aleksandra Krunici (Ucraina/Serbia).

Tecău și Rojer joacă cu perechea americană Nick Monroe-Jack Sock.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri