Serena Williams nu e de acord cu Halep şi Radwanska: „Nu am nicio problemă cu ploaia”

Data publicării:
serena getty

Foto: Gulliver/GettyImages

„Ieri m-am antrenat în sală, după care am dormit şi am aşteptat să văd ce decizii se iau. Nu am nicio problemă cu ploaia. Nu mă deranjează. Din momentul în care intru pe teren nu văd decât oportunitatea de a trece mai departe”, a spus Serena, într-o conferinţă de presă.

„Nu pot comenta despre condiții. Nu am cuvinte. A fost imposibil de jucat, în opinia mea. Iar să joci meciuri de tenis pe timp de ploaie cred că este cam mult. Nu îmi pasă că am pierdut azi, dar am fost aproape să mă accidentez la spate, iar asta e o problemă mare. Nimănui nu-i pasă de jucători”, a declarat Simona după meci.

„Sunt surprinsă și nervoasă că trebuie să jucăm pe ploaie. E un Grand Slam, cum poți să lași jucătorii să joace pe ploaie? Nu pot juca în astfel de condiții. De dimineață, al doilea set a fost... am jucat mai mult pe ploaie. Nu știu cine ne dă voie să jucăm în așa condiții. Cred că nu le pasă de ce credem noi, cred că le pasă de alte lucruri”, a spus Agnieszka Radwanska.

Serena Williams nu a avut nevoie decât de 62 de minute pentru a se califica, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de tenis de la Roland Garros, al doilea de Grand Slam din acest an, după ce a dispus în două seturi, 6-1, 6-1, de Elina Svitolina.

Serena, deţinătoare a titlului şi numărul unu mondial, va juca în sferturi cu elveţianca Timea Bacsinszky (a opta favorită), care a trecut de sora sa, Venus Williams (cap de serie numărul 9), cu 6-2, 6-4.

Meciul dintre Serena şi Svitolina, programat iniţial luni, a fost amânat cu două zile din cauza ploii.

Serena Williams, în vârstă de 34 de ani, s-a calificat în sferturile de finală pentru a zecea oară în 13 participări la Roland Garros, cucerind trofeul de trei ori 2002, 2013, 2015.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri