Sharapova, eliminată în primul tur la Stuttgart. Era pe partea de tablou a lui Halep

Data actualizării: Data publicării:
sharapova

Maria Sharapova, locul 41 WTA, beneficiară a unui wild card, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 3-6, 7-6 (6), 6-4, de sportiva franceză Caroline Garcia, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 6, în primul tur al turneului de categorie Premier de la Stuttgart. Rusoaica era pe aceeași parte de tablou cu Simona Halep.

Garcia s-a impus în două ore şi 44 de minute. Sharapova nu a mai trecut de primul tur de la Australian Open, unde a pierdut în manşa a treia, scor 1-6, 3-6, în faţa germanei Angelique Kerber.

De atunci, rusoaica a mai jucat la Doha, învinsă de Monica Nioculescu (4-6, 6-4, 6-3) şi la Indian Wells, eliminată de japoneza Naomi Osaka (6-4, 6-4).

Sharapova a declarat, la sosirea în Germania, că nu se gândeşte la retragere, obiectivul său pe 2018 fiind cucerirea unui turneu de Grand Slam. Opinii îndrăzneţe având în vedere forma arătată după revenirea cauzată de suspendarea pentru dopaj, scrie digisport.ro.

Totuşi, în primul set al disputei cu franţuzoaica Garcia, „Masha” a adus aminte în multe momente de sportiva care o învingea în 2014, în finala Roland Garros, pe Halep. Rusoaica a servit perfect pe tot parcursul meciului, trecându-şi în cont 17 aşi, impresionant pentru o dispută de fete, pe o suprafaţă lentă, cum e zgura.

Garcia o poate întâlni în semifinale pe Simona Halep, locul I WTA, dar până atunci jucătoarea din Franța o va întâlni pe Marta Kostyuk, care a trecut în două seturi de Antonia Lottner, deţinătoarea unui wildcard.

Tot la Stuttgart, din păcate, perechea Mihaela Buzărnescu / Alize Cornet (România/Franţa) a fost învinsă, marţi, cu scorul de 1-6, 7-5, 10-4, de cuplul Veronika Kudermetova / Ligia Marozava (Rusia/Belarus), în primul tur al probei de dublu de la Stuttgart.

Învinsele vor primi un cec de 2.854 de euro şi un punct WTA.

Mihaela Buzărnescu a jucat la acest turneu numai în proba de dublu.

Miercuri intră în scenă Simona Halep, care va juca primul meci în cadrul turneului de la Stuttgart , în jurul orei 21:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 2. Liderul mondial o va întâlni în turul 2 pe slovaca Magdalena Rybarikova, iar duelul dintre ele va încheia ziua pe terenul central. Înainte are loc partida Petra Kvitova - Angelique Kerber, care începe la ora 19:30.

Halep şi Rybarikova s-au mai întâlnit de cinci ori, românca având avantaj, 3-2.

Simona Halep a fost direct acceptată în manşa a doua. Anul trecut, ea a fost eliminată în semifinale de germana Laura Siegemund, cu scorul de 6-4, 7-5.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri