Simona Halep a pierdut finala Transylvania Open și rămâne fără niciun titlu WTA anul acesta. Anett Kontaveit pleacă cu primul trofeu TO

Data actualizării: Data publicării:
simona halep saluta serioasa cu mana stanga sus
Simona Halep a pierdut finala Transylvania Open 2021 Foto: Profimedia Images

Simona Halep a pierdut, duminică, finala turneului Transylvania Open în fața estonei Anett Kontaveit, care, într-o formă de invidiat, pleacă cu primul trofeu al competiției găzduite de Cluj-Napoca. Pentru estona aflată în prezent pe locul 14 WTA, miza acestui meci era însă și mai mare: a reușit să se califice în premieră la Turneul Campioanelor.

Partida Anett Kontaveit-Simona Halep s-a încheiat în două seturi, 6-2, 6-3, după o oră și 10 minute.

Simona Halep, locul 18 WTA și favorita nr. 1 a turneului, care a pierdut competițional anul acesta din cauza unei rupturi musculare suferite în luna mai la turneul de la Roma, rămâne, pentru prima dată după mulți ani, fără niciun trofeu WTA câștigat în decurs de un an.

Anett Kontaveit (25 ani, 14 WTA), a doua favorită a turneului, a câştigat al doilea său titlu în decurs de două săptămâni, după cel obţinut duminica trecută la Moscova.

Simona Halep (30 ani, 18 WTA), care a jucat prima sa finală din acest an, nu a mai avut în finală nivelul din meciurile precedente. Românca a greşit mult, procentajele sale la serviciu fiind foarte reduse. Halep a făcut faţă cu greu agresivităţii şi forţei arătate de Kontaveit, scrie Agerpres. Simona Halep a încheiat cu 3 aşi şi 4 duble greşeli, a avut procentaje de 44 la sută şi 48 la sută la punctele obţinute cu cele două servicii, a totalizat 9 winners şi 29 de erori neforţate. Kontaveit a avut 2 aşi şi o dublă greşeală, 70% la punctele cu primul serviciu, 47% la al doilea, 21 winners şi 28 de greşeli neprovocate.

Simona Halep o învinsese pe Anett Kontaveit în toate cele trei confruntări anterioare, 6-3, 6-0 în turul al treilea la Miami în 2017, 6-2, 6-4 în sferturi la Roma în 2017 şi 6-1, 6-1 în sferturi la Australian Open în 2020.

Pentru Simona Halep, aceasta a fost a 40-a finală din carieră la simplu, având 22 câştigate şi 18 pierdute.

Simona Halep a primit un cec de 16.398 de dolari şi 180 de puncte WTA, în timp ce Anett Kontaveit s-a ales cu 29.200 de dolari şi 280 de puncte WTA, dar, cel mai important pentru sportiva din Estonia este că această victorie îi asigură participarea, pentru prima dată, la Turneul Campioanelor, competiția de la finalul anului care reunește cele mai în formă opt jucătoare ale lumii.

România rămâne la această primă ediție a Transylvania Open cu titlul obţinut la dublu de Irina Bara, alături de Ekaterine Gorgodze (Georgia), după 4-6, 6-1, 11-9 în finala cu cuplul Aleksandra Krunic (Serbia)/Lesley Pattinama Kerkhove (Olanda).

Simona Halep, declarații după meci: „Anett, m-ai zdrobit!”

„Anett, m-ai zdrobit! Acum ți s-au deschis porțile spre Turneul Campioanelor. Ai avut un an foarte bun și îți doresc succes. Dar bucură-te de această victorie, pentru că e o zi specială”, a declarat Simona Halep la interviul de pe teren.

„Eu am avut o săptămână grea, a fost un an greu pentru mine și chiar nu mă așteptam să joc atât de bine în săptămâna asta. Dar acasă e bine, mă simt mereu bine aici. E o plăcere să fiu aici, arată foarte bine turneul, e foarte bine organizat și va fi frumos și anii următori. Din păcate, nu a fost să fie pentru mine, dar Anett a fost prea bună azi. E o onoare și o plăcere să fiu aici în aceste zile dificile”, a spus Simona Halep la final, citată de digisport.ro.

Anett Kontaveit, mesaj pentru Simona Halep: „Ești un model”

La rândul său, Anett Kontaveit a declarat, duminică, la ceremonia de premiere, că a fost o onoare să joace în finală împotriva Simonei Halep, pe care o consideră un model de urmat.

„Am rămas fără cuvinte, a fost o săptămână incredibilă pentru mine. O felicit pe Simona, eşti un model, te-am admirat atât de mulţi ani. M-ai învins de atât de multe ori, a fost o onoare să împart terenul cu tine azi. M-am bucurat că am putut juca aici, dar din păcate nu am apucat să văd prea mult din Cluj. Sper să mă întorc şi să văd mai mult la anul”, a spus Kontaveit.

„M-am simţit binevenită aici, a fost o săptămână excelentă, mulţumesc mult pentru că aţi organizat turneul. Eu am avut câteva luni incredibile, nu ştiu cum s-a întâmplat, dar îi mulţumesc antrenorului meu”, a adăugat jucătoarea din Estonia.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri