Simona Halep a urcat în clasamentul pentru Turneul Campioanelor

Data publicării:
BNP Paribas Open - Day 5
Foto: Guliver/GettyImages

Simona Halep se află, începând de luni, pentru a XXIX-a săptămână pe locul I WTA şi a urcat pe primul loc şi în clasamentul pentru Turneul Campioanelor. Jucătoarea română, care a jucat finala la Roma, are 7.270 de puncte în timp ce sportiva daneză Caroline Wozniacki a ajuns la 6.935 de puncte.

BNP Paribas Open - Day 5
FOTO: Guliver/Getty Images

 

În clasamentul contând pentru Turneul Campioanelor, Halep a urcat de pe 2 pe 1, cu 3.285 de puncte, depăşind-o pe Caroline Wozniacki, care se află acum pe locul 2, cu 3.130 de puncte. Locul trei în acest clasament este ocupat de Petra Kvitova, cu 2.902 puncte, potrivit News.ro.

În Top 100 WTA, Mihaela Buzărnescu este a doua jucătoare română cel mai bine clasată în această săptămână, pe locul 32, cu 1.353 de puncte, în urcare o poziţie.

Sorana Cîrstea a coborât două poziţii, până pe locul 45, cu 1.175 de puncte, iar Irina Begu se menţine pe locul 41, cu 1.245 puncte.

În Top 100, Monica Niculescu se menţine pe locul 61, cu 966 de puncte, iar Ana Bogdan pe 65, cu 901 puncte.

În Top 200, Alexandra Dulgheru a urcat trei poziţii, până pe locul 160, cu 366 de puncte, Irina Bara a urcat de pe 167 pe 161, cu 3614de puncte, iar Alexandra Cadanţu a coborât de pe 177 pe 180, cu 307 puncte.

La dublu, Monica Niculescu a coborât de pe locul 17 pe 18, cu 3.547 de puncte, Irina-Camelia Begu a urcat de pe 29 pe 28, cu 2.450 de puncte, Raluca Olaru a urcat de pe 44 pe 42, cu 1.810 puncte, în timp ce Mihaela Buzărnescu se menţine pe 61, cu 1.230 de puncte.

Sorana Cîrstea, semifinalistă la dublu la Madrid, a intrat în top 100 după o urcare de 58 de locuri, fiind pe poziţia 89, cu 862 puncte.

Irina Bara este pe locul 109, cu 679 puncte, iar Simona Halep a urcat patru locuri, de pe 179 pe 175, cu 420 de puncte.

Primele zece locuri în clasamentul WTA de simplu sunt ocupate de următoarele jucătoare:

1. Simona Halep (România)  7.270 de puncte;

2. Caroline Wozniacki (Danemarca) 6.935;

3. Garbine Muguruza (Spania) 6.010;

4. Elina Svitolina (Ucraina) 5.505;

5. Jelena Ostapenko (Letonia) 5.382;

6. Karolina Pliskova (Cehia) 5.335;

7. Caroline Garcia (Franţa) 5.170;

8. Petra Kvitova (Cehia) 4.550;

9. Venus Williams (SUA)  4.201;

10. Sloane Stephens (SUA) 4.164.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce faci în București în weekendul 13-15 martie 2026. Concerte, festival, expoziții și idei pentru trei zile...
Digi FM
Kylie Minogue are 57 de ani, dar nu pare că a trecut de 30. Tonică, șic și misterioasă, la Paris
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez spune ce își dorește cu adevărat de la un bărbat: "Nu e vorba despre bani. Nu vreau lucrurile...
Film Now
Margot Robbie și-a schimbat complet look-ul. Actrița este de nerecunoscut cu un bob scurt și breton
Adevarul
Misterele unuia dintre cele mai controversate evenimente ale secolului XX. Moartea lui Kennedy, încă o...
Newsweek
900.000 pensionari au pensii sub 1.300 lei, în timp ce 500.000 primesc peste 5.000 lei. Care e Topul județelor
Digi FM
„Nu înțelegem ce s-a întâmplat”. Tragedie fără margini într-o familie, după ce o mamă și-a ucis copiii și s-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu organismul tău dacă mănânci sardine la conservă în mod regulat. Iată ce spun nutriționiștii
Digi Animal World
Un semn rău? Doi misterioşi „peşti ai apocalipsei”, descoperiţi de turişti pe o plajă din Mexic
Film Now
Fiica lui James Van Der Beek, mesaj înțelept și sfâșietor în ziua în care el ar fi împlinit 49 de ani: "Îi...
UTV
Dakota Johnson pozează aproape fără haine într-o nouă campanie de modă pentru primăvara lui 2026