Simona Halep, inclusă de „Forbes” într-un top în care apare și Greta Thunberg

Data actualizării: Data publicării:
simona halep trofeu wimbledon 2019 sesiune foto
Simona Halep, sesiune foto la Wimbledon, pe terenul central, după câștigarea trofeului în 2019 Foto: Guliver/Getty Images

Simona Halep a fost inclusă pe lista Forbes a celor mai influenți oameni sub 30 de ani din Europa. Revista americană a scris că românca a ajuns una dintre cele mai cunoscute personalități din tenis, dar, în același timp, a remarcat și interesul sportivei pentru afaceri imobiliare, amintind de investițiile sale în hoteluri.

În topul Forbes, care cuprinde 300 de personalități din 32 de țări, se regăsește și Greta Thunberg, tânăra activistă de 17 ani din Suedia a cărei campanie ecologistă s-a răspândit pe tot globul.

Cea mai tânără persoană din clasament are doar 11 ani - este vorba despre Sky Brown, care a luat medalia de bronz la campionatul mondial de skateboard de anul trecut și are 500 de mii de urmăritori pe Instagram.

Din cei 300 de tineri „vizionari” selectați de Forbes, 64 la sută sunt fondatori sau cofondatori ai unor companii, cele mai multe în domeniul tehnologiei.

În medie, laureații lucrează 62 de ore pe săptămână, adică aproape 9 ore în fiecare zi, de luni până duminică. Londra, Paris, Stockholm și Berlin sunt orașele care au cei mai mulți dintre tinerii din topul Forbes. Iar Elon Musk este cel mai dorit mentor pentru tinerii din top.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri