Sari la conținut
News Alert

Simona Halep la Moscova. Halep a dezvăluit de ce participă la Kremlin Cup

Simona Halep, care va încheia pentru al doilea an consecutiv în postura de lider al clasamentului WTA, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Moscova că a venit la Kremlin Cup pentru a se testa să vadă dacă e capabilă să joace la Turneul Campioanelor 2018, de la Singapore.

2018 US Open - Day 1

Simona Halep, numărul 1 WTA. Foto: Guliver/Getty Images

„Întotdeauna mi-a plăcut să joc la acest turneu şi am amintiri foarte frumoase. Am venit aici ca să văd dacă sunt capabilă să joc, deoarece spatele meu nu este tocmai bine. Voi vedea cum mă trezesc marţi, deoarece azi (luni, n. red.) am avut un antrenament mai tare. Voi vedea cum mă simt aici şi apoi voi merge la Singapore. Am venit aici pentru că îmi place să joc la Moscova şi îmi place să mă plimb prin acest frumos oraş”, a declarat Halep.

Simona Halep va termina anul pe primul loc în ierarhia WTA, fapt de care s-a arătat „foarte fericită”. Mai ales că vestea vine după „'cel mai bun sezon din viaţa” sa.

„Mă simt bine, sunt foarte fericită că voi termina anul pe primul loc pentru a doua oară. A fost un an incredibil, cel mai bun din viaţa mea în materie de tenis. Să termin anul pe primul loc în lume este ceva special şi va rămâne mereu în inima mea”, a afirmat Simona Halep.

Halep a explicat şi cum a reuşit să se menţină la un nivel înalt atât de mult timp: „Am fost foarte concentrată la ceea ce am de făcut pe teren, am muncit în fiecare zi din greu, am fost motivată tot anul. Nu am renunţat niciun moment, am încercat în fiecare zi să fiu mai bună. Toate aceste lucruri m-au ajutat să fiu de 4-5 ani în top 5 în lume”.

„Statusul meu în România nu este unul uşor, pentru că avem o ţară mică. În acest moment, nu avem mulţi jucători care să fie foarte buni în acest sport. Sunt recunoscută peste tot pe stradă, toată lumea vrea să facă poze cu mine şi să ia autograf. Mă bucur de aceste momente, dar nu este uşor de fiecare dată, deoarece atunci când ies în oraş e dificil să fiu singură sau să am parte de linişte. Încerc să iau tot ce este pozitiv din acest lucru şi să înţeleg că uneori trebuie să plăteşti un preţ pentru succes”, a comentat Simona Halep.

Înainte de plecarea la Moscova, jucătoarea din România a primit și o veste bună. Simona Halep a fost nominalizată pentru titlul de „jucătoarea anului”, asta în timp ce Mihaela Buzărnescu are șanse mari să fie numită „revelația anului”.

Simona Halep joacă la Moscova la două săptămâni după ce a primit diagnosticul de hernie de disc

Halep, care a venit la Moscova suferind de hernie de disc, are 7.421 de puncte în clasamentul WTA publicat luni şi nu mai poate fi ajunsă până la finalul anului de daneza Caroline Wozniacki, care are 6.461 puncte, sau de germanca Angelique Kerber, 5.400 puncte.

Halep a câştigat anul acesta titlurile la Shenzhen, Roland Garros şi Montreal, jucând finale la Australian Open, Roma şi Cincinnati.

Românca va intra direct în optimi la Moscova, contra rusoaicei Anastasia Pavliucenkova. Halep a învins-o pe Pavliucenkova în toate cele nouă confruntări directe, prima victorie fiind consemnată în 2008, la turneul junioarelor de la Australian Open, iar apoi de opt ori la senioare.

Simona Halep a câştigat turneul Kremlin Cup în anul 2013, iar în semifinalele acelei ediţii trecea de Pavliucenkova cu 6-2, 6-1. Cea mai recentă confruntare dintre cele două a avut loc anul acesta la Montreal, când Simona s-a impus în turul al doilea, cu 7-6 (9), 4-6, 7-5.

Halep a pierdut ultimele sale patru meciuri în circuit, în finală la Cincinnati (cu Kiki Bertens), în primul tur la US Open (cu Kaia Kanepi), în turul al doilea la Wuhan (cu Dominika Cibulkova) şi în primul tur la Beijing (abandon în partida cu Ons Jabeur).

Sursa: Agerpres

Etichete: simona halep , turneul campioanelor 2018 , halep hernie de disc , simona halep moscova , kremlin cup

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale