Simona Halep a revenit în țară, după retragerea de la Doha

Data actualizării: Data publicării:
simona acasa

Simona Halep s-a retras din turneul de la Doha! Românca a acuzat o accidentare şi nu va mai putea evolua în semifinală. Halep nu va participa la turneul de tenis din Dubai și l-ar putea rata și pe cel de la Indian Wells. 

halep
Foto: Guliver/GettyImages

ACTUALIZARE. Simona Halep a revenit în ţară sâmbătă, însă nu a vorbit cu presa şi a părăsit repede aeroportul Henri Coandă, scrie digisport.ro.

Simona Halep a decis să se retragă din turneul de tenis de la Doha 2018, deşi se calificase în semifinale. Sportiva are tendinită şi, din primele informaţii, speră să revină la Indian Wells.

„Azi a fost mult mai rău decât ieri și din această cauză am luat decizia să mă retrag. Nu e simplu, dar am vorbit cu doctorul meu și mi-a spus că nu am suficient timp să mă refac. Am stat în repaos doar câteva zile și îmi trebuie mult mai mult. RMN-ul arată că am lichid și tendinită la al patrulea deget. Trebuie să am grijă și trebuie să mă gândesc prima dată la sănătatea mea. Cu siguranță voi lua o pauză cel puțin până la Indian Wells și nu voi mai juca deloc. Voi decide înainte de startul turneului dacă voi fi capabilă să joc. Pentru moment nu pot să zic mai mult. Trebuie să iau pas cu pas și să văd dacă mă pot reface până la Indian Wells”, a declarat Simona Halep, potrivit Digi Sport.

Citiți și:  CTP, despre retragerea Simonei Halep. De ce are probleme cu piciorul

Graţie retragerii Simonei, Garbine Muguruza are asigurat un loc în ultimul act al competiţiei de la Doha, transmis în direct de Digi Sport.

Vineri seară, Caroline Wozniacki a învins-o pe Angelique Kerber, scor 7-6 (7-4), 1-6, 6-3, și s-a calificat în semifinale. Dacă învingătoare în această partidă era sportiva din Germania, Halep ar fi revenit pe locul 1 WTA.

Vineri, Halep a învins-o cu scorul de 6-0, 6-4 pe Catherine Bellis din SUA, locul 48 WTA, venită din calificări, în sferturile de finală ale Qatar Open.

Sâcâită de accidentare încă de la Australian Open, când în primul tur cu Aiava şi-a sucit glezna, Halep şi-a luat o perioadă de pauză. Nu a participat la Fed Cup, efectuând însă un tratament revoluţionar la Cluj. După mai multe controale, Simona a primit ok-ul să joace la Doha, însă problemele au revenit. 

De altfel, după prima victorie de la Doha, împotriva Ekaterinei Makarova, Halep declara că a resimţit „uşoare dureri” și că nu e „într-o stare perfectă”, dar și-a exprimat speranța că va trece cu bine prin acest turneu.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri