Simona Halep spune că nu va mai juca pentru o importantă competiție. „Este capitol închis”

Data publicării:
Simona Halep
Simona Halep Foto: Profimedia

Simona Halep a anunțat că nu va mai juca pentru echipa de Billie Jean King Cup a României.

Cu o zi înainte de a debuta la turneul Transylvania Open 2025, de la Cluj, Simona Halep a spus că se retrage din echipa națională a României care evoluează în Billie Jean King Cup (n.r.: fostă FED Cup). Fostul lider mondial a făcut câteva declarații la sosirea la Cluj.

"Nu mă mai gândesc la Fed Cup. E capitol închis, da", a declarat Simona Halep.

Simona Halep este una dintre cele mai de succes jucătoare din istoria României la Billie Jean King Cup, fosta FED Cup.

Ea a debutat în 2010 și a disputat 32 de meciuri, dintre care a câștigat 22. La simplu, ea s-a impus de 20 de ori și a pierdut doar de 5 ori. La dublu are 2 victorii și 5 înfrângeri.

Ultima prezență a Simonei în echipa României datează din 2019. A fost convocată și anul trecut, dar problemele medicale nu îi dau pace.

De fapt, Simona vorbește tot mai des și despre retragerea din tenis.

Cu numai o zi înainte, ea a declarat că se gândeşte des la retragerea din tenis şi a subliniat că şi-ar dori să facă şi altceva în viaţă.

Halep o va înfrunta pe italianca Lucia Bronzetti în prima rundă a turneului Transylvania Open (WTA 250), care va începe luni în BTarena din Cluj-Napoca, potrivit tragerii la sorţi efectuate sâmbătă, anunță Agerpres.

Halep (33 ani, 868 WTA), care nu a mai jucat de la sfârşitul lunii octombrie, o va întâlni în premieră marţi pe Bronzetti (26 ani, 66 WTA), care a câştigat la finalul anului trecut Cupa Billie Jean King cu echipa Italiei.

Jaqueline Cristian (61 WTA) şi Sorana Cîrstea (70 WTA) vor avea adversare venite din calificări.

Irina Begu (78 WTA) va debuta contra italiencei Elisabetta Cocciaretto (59 WTA), pe care a învins-o în ambele confruntări de până acum.

Gabriela Ruse (113 WTA) o va înfrunta pe ucraineanca Anhelina Kalinina (48 WTA), a patra favorită, fiecare având câte o victorie în meciurile directe.

Ana Bogdan (119 WTA) va juca în primul tur contra britanicei Jodie Burrage (150 WTA), un duel în premieră.

Rusoaica Anastasia Potapova va fi principala favorită şi va juca în primul tur contra austriecei Julia Grabher.

Daneza Clara Tauson, care urma să fie a doua favorită, s-a retras din turneu, au anunţat organizatorii, astfel că locul al doilea pe lista capilor de serie a fost luat de sârboaica Olga Danilovic, care va juca în prima rundă contra americancei Alycia Parks.

Cea de-a cincea ediţie a celui mai important turneul de tenis din România va avea loc în sala polivalentă BTarena din Cluj-Napoca. Meciurile se joacă indoor, pe hard, pe cele două terenuri de tenis amenajate. În total, 32 de jucătoare concurează la meciurile de simplu, şi 16 echipe la dublu, pentru 250 de puncte WTA şi premii în valoare de 275.094 de dolari.

Tabloul principal de simplu:
Anastasia Potapova (Rusia/N.1) - Julia Grabher (Austria)
Arantxa Rus (Olanda) - Viktorija Golubic (Elveţia)
Jucătoare venită din calificări - Ana Blinkova (Rusia)
Jucătoare venită din calificări - Jaqueline Cristian (România/N.8)
Anhelina Kalinina (Ucraina/N.4) - Gabriela Ruse (România)
Jucătoare venită din calificări - Suzan Lamens (Olanda)
Sorana Cîrstea (România) - Jucătoare venită din calificări
Laura Siegemund (Germania) - Jessica Bouzas Maneiro (Spania/N.6)
Elisabetta Cocciaretto (Italia/N.7) - Irina Begu (România)
Ana Bogdan (România) - Jodie Burrage (Marea Britanie)
Simona Halep (România) - Lucia Bronzetti (Italia)
Varvara Gracheva (Franţa) - Peyton Stearns (SUA/N.3)
Katerina Siniakova (Cehia/N.5) - Jucătoare venită din calificări
Jucătoare venită din calificări - Caroline Dolehide (SUA)
Mayar Sherif (Egipt) - Viktoria Tomova (Bulgaria)
Olga Danilovic (Serbia/N.2) - Alycia Parks (SUA)

 

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât timp lucrează efectiv un parlamentar. Tot ce trebuie să ştii despre funcţia din Parlament
Digi FM
Ce se întâmplă cu concertele Holograf de zilele viitoare, după moartea lui Mugurel Vrabete. Trupul lui va fi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Piesa României la Eurovision 2026, catalogată "periculoasă" și "iresponsabilă". De unde a pornit scandalul
Film Now
Andrea Bocelli, după declarațiile controversate ale lui Timothée Chalamet: „Sper să-și schimbe perspectiva...
Adevarul
Un avion Ryanair a fost sechestrat după ce compania a refuzat să plătească 900 de euro despăgubiri unui...
Newsweek
Consiliul Fiscal, mesaj dur: Pensia anticipată, eliminată. Vârsta de pensionare crescută. Când se va întâmpla?
Digi FM
Demi Moore, parcă din ce în ce mai slabă. Actrița a stârnit reacții: "Doamne, este tot Hollywoodul pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
E mai sănătos să bei apă rece sau apă caldă? Iată ce spune un specialist
Digi Animal World
A adoptat un motan și a crezut că i-a salvat viața. După trei ani a aflat că riscă 300.000€ amendă și...
Film Now
Nicole Kidman, dezgustată să-l sărute pe Alexander Skarsgård pe platourile „Big Little Lies”. Gestul făcut de...
UTV
Liviu Vârciu reacționează după ce Lucian Mitrea a povestit că l-a găsit în pat cu Andreea Bănică