Simona Halep se califică în sferturi la Miami Open 2019, după o victorie facilă în fața lui Venus Williams

Data actualizării: Data publicării:
Simona Halep loveste mingea in timpul jocului
Simona Halep Foto: Guliver/Getty Images

Simona Halep, nr. 3 WTA, cap de serie nr. 2, s-a calificat fără probleme, luni seară, în sferturile de finală ale turneului Miami Open 2019, după ce a învins-o în optimi pe americanca Venus Williams, locul 43 WTA, în două seturi: 6-3, 6-3, după o oră și 13 minute.

2019 Australian Open - Day 6
Venus Williams a fost de șase ori adversara Simonei Halep până la optimile Miami Open 2019 Foto: Guliver/Getty Images

La Miami Open 2019, Simona Halep va evolua în turul următor cu cu învingătoarea dintre chinezoaicele Yafan Wang, locul 50 WTA, şi Qiang Wang, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 18.

Calificarea în sferturi este recompensată cu un premiu de 182.000 de dolari şi cu 215 puncte WTA.

Anul trecut, Simona Halep a ajuns până în turul al treilea la competiţia din Florida, când a fost învinsă de poloneza Agnieszka Radwanska, scor 3-6, 6-2, 6-3. Jucătoarea română a obţinut cel mai bun rezultat la Miami în 2015, când a fost eliminată în semifinale de Serena Williams. În orice caz, este pentru a patra oară în sferturile competiției din Florida în decurs de cinci ani.

Cum a decurs meciul Simona Halep - Venus Williams

Venus Williams a intrat pe teren cu mâna, umărul şi genunchiul drepte bandajate şi cu o precară condiţie fizică. Şi Simona Halep a avut un pansament la genunchiul stâng, semn că mai resimte dureri după accidentarea de duminică, din meciul cu Polona Hercog.

Miami Open 2019 - Day 8
Venus Williams în partida cu Simona Halep din optimile Miami Open 2019 Foto: Guliver/Getty Images

„Ambalată” în acest fel, americanca a arătat mari dificultăţi în a se deplasa în primele ghemuri ale partidei. În plus, ea abordat şi o tactică neaşteptată, cu mingi liftate, care s-a dovedit a fi falimentară, comentează Adrian Petculescu de la News.ro. În câteva minute, Halep a făcut 3-0, cu două break-uri.

Venus Williams a mai renunţat apoi la mingile înălţate şi a continuat jucând ceea ce ştie, să dea tare, aproape din orice poziţie. Şi cu ajutorul Simonei Halep, care a făcut un ghem slab de serviciu, şi cu serviciul ei mai precis, mai apăsat şi mai plasat, Williams a strâns scorul la 2-3.

Meciul a continuat în coordonatele unui clasic Venus Williams - Simona Halep din ultimii ani. Americanca a pus câteva puncte în dreptul ei şi multe în dreptul româncei. Din când în când, Halep a punctat la spectacol, cu câte o lovitură frumos poziţionată pe marginile terenului. Williams a mai luat un ghem, la 2-4, care a îngrijorat-o un pic pe jucătoarea din Constanţa. A decis că are nevoie de sfaturile lui Daniel Dobre. Cu următoarele două ghemuri câştigate la rând, între care un break la final, Simona Halep a câştigat setul cu 6-3, după 33 de minute.

Setul al doilea a fost câştigat cu acelaşi scor de Simona Halep, dar jocul a fost mai echilibrat. Ea a rupt echilibrul cu un break la 2-1, apoi l-a păstrat până la final, punând capăt meciului cu alt 6-3, după o oră şi 13 minute.

Miami Open 2019 - Day 8
E întotdeauna o plăcere să joc cu surorile Williams, a declarat Simona Halep, după ce a învins-o pe Venus Williams în optimile de la Miami Open 2019 Foto: Guliver/Getty Images

Jucătoarea română preia, astfel, conducerea în partidele directe cu Venus Williams. Anterior, românca a câştigat clar şi ultimele trei confruntări. Ultima lor partidă avusese loc în turul al treilea al AusOpen, din acest an, când Halep a câştigat cu scorul de 6-2, 6-3.

Citiți și:  Simona Halep, de 270 de săptămâni în top 10 WTA. Primele declarații după partida cu Venus Williams


ACTUALIZARE. Simona Halep câștigă setul al doilea tot cu 6-3 și e în sferturile de finală ale Miami Open 2019! O victorie superbă, obținută aparent facil, dar după un meci care nu a fost lipsit de lovituri spectaculoase. Este a patra întâlnire consecutivă cu americanca pe care o câștigă Simona Halep, fără set pierdut! Ea conduce acum în înfruntările directe cu 4 meciuri câștigate și trei pierdute.

ACTUALIZARE. Suspans prelungit 5-3 în setul al doilea pentru Simona Halep.

ACTUALIZARE. Simona Halep, la un punct de câștigarea meciului și calificarea în sferturi la Miami Open 2019: Are 5-2 în setul al doilea!

ACTUALIZARE. Venus Williams a recuperat un punct. E 4-2 pentru Simona Halep.

ACTUALIZARE. Simona Halep se distanțează la 4-1 în setul al doilea. Prea bună cu lovitura ei de forehand, exclamă WTA.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ACTUALIZARE. Simona Halep începe bine și setul al doilea, în care conduce cu 3-1.

ACTUALIZARE. Simona Halep câștigă primul set împotriva lui Venus Williams cu 6-3.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ACTUALIZARE. Simona Halep își face serviciul și conduce cu 5-3. E la un punct de câștigarea setului.

ACTUALIZARE. Venus Williams recuperează un punct. E 4-3 pentru Simona Halep, care se află la serviciu.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ACTUALIZARE. Simona Halep se distanțează la două puncte: 4-2 pentru ea în primul set.

ACTUALIZARE. Condusă cu 0-40, Venus Williams are o revenire spectaculoasă. E 3-2 pentru Simona Halep în primul set al partidei.

ACTUALIZARE. După încă un punct câștigat de Simona Halep grație unei duble greșeli a adversarei, Venus Williams dă semne că începe să-și revină. Deocamdată e 3-0 pentru Simona Halep în primul set, dar americanca e aproape de a câștiga primul punct în această partidă.

ACTUALIZARE. Partida a început bine pentru Simona Halep, care conduce cu 2-0 în primul set, după numai patru minute.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

LIVE TEXT ȘI LIVE VIDEO, aici.

ACTUALIZARE. Ploaia dă peste cap planurile organizatorilor. Meciurile au fost întrerupte până la ora 21:00.  În aceste condiții, meciul dintre Simona Halep și Venus Williams ar putea începe în jurul orei 23:30.


Fost lider mondial, încă în formă la 38 de ani, Venus Williams a învins-o duminică pe mult mai tânăra rusoaică Daria Kasatkina, 21 de ani, locul 22 WTA şi cap de serie numărul 14, scor 6-3, 6-1.  Venus Williams ajunge în optimile Miami Open 2019 după un meci care a durat 75 de minute.

În ceea ce o privește pe Simona Halep, calificarea ei în optimile turneului Miami Open 2019 a fost dificilă, după un meci de aproape trei ore cu slovena Polona Hercog, încheiat cu scorul de 5-7, 7-6, 6-2.

Acum, Simona Halep pare să abordeze partida din optimi și mai motivată.  „Sunt foarte bucuroasă de această victorie, înseamnă foarte mult. Faptul că am stat acolo şi am alergat ca nebuna timp de trei ore mă face mai bucuroasă şi mai încrezătoare. Mi-am găsit încet, încet ritmul, faptul că nu am cedat niciun punct înseamnă mult, îmi oferă încredre pe mai departe, că pot câştiga orice meci joc. Aşa că dacă doresc să am acea senzaţie ca anul trecut, când am terminat ca numărul 1, trebuie să fac ceea ce am făcut azi. Dacă fac ceea ce am făcut azi, cred că am o şansă să redevin numărul 1”, a declarat Simona Halep la interviul de pe teren, după partida câștigată în turul al treilea de la Miami Open 2019.

Când joacă Simona Halep și cine transmite meciul?

Meciul dintre Simona Halep - Venus Williams din optimile Miami Open 2019 are loc luni seară, nu înainte de ora 22:00, și este transmis de Digi Sport 1.

La meciul cu Polona Hercog, Simona Halep a ajuns la o sută de victorii obţinute în trei seturi. Cu Venus Williams, campioană la Miami de trei ori, Simona Halep s-a mai întâlnit în acest an la Australian Open şi „veterana” a fost învinsă în două seturi.

O accidentare la genunchi, suferită în timpul partidei cu Polona Hercog, pentru care a cerut intervenția unui fizioterapeut, i-ar putea da de furcă Simonei Halep în meciul cu Venus Williams.  „Îl simt (n.r. - genunchiul), simt încă durere în genunchiul meu. Sper că nu este foarte periculos”, a declarat Simona Halep după meciul în care s-a calificat în optimi.

Simona Halep a câștigat ultimele trei partide jucate cu Venus Williams

Venus Williams şi Simona Halep sunt la egalitate, scor 3-3, la întâlnirile directe, însă românca a câştigat clar ultimele trei confruntări.

Simona Halep s-a impus în meciul din optimile de finală ale turneului de la Roma, din 2015, cu scorul de 6-2, 6-1, şi în cel din optimile de finală ale turneului de la Montreal, de anul trecut, cu 6-2, 6-2.

Ultima lor partidă a avut loc în turul al treilea al Australian Open 2019, când Simona Halep a câştigat cu scorul de 6-2, 6-3.

Venus Williams, care a fost de trei ori lider mondial, chiar dacă nu pentru mult timp, are un CV formidabil. Americanca este de 16 ori finalistă și de 7 ori câștigătoare a turneelor de Grand Slam. Venus a obținut nu mai puțin de cinci victorii la Wimbledon (2000, 2001, 2005, 2007, 2008) și două trofee la US Open (2000, 2001). De asemenea, Venus Williams are două finale la Australian Open (2003, 2017) și încă una pierdută la Roland Garros, în 2002. În total, sportiva ajunsă la 38 de ani a adunat 49 de trofee WTA la simplu și alte 22 la dublu. De-a lungul carierei, câștigurile lui Venus Williams au depășit 41 de milioane de dolari, scrie digisport.ro.

Citiți și:  Simona Halep, despre meciul cu Venus Williams: Voi fi motivată, voi fi pregătită să joc

Venus Williams, declarație superbă despre Simona Halep

„Simona întotdeauna joacă un tenis perfect împotriva mea și trebuie să fiu pregătită. Fiecare meci este diferit și am șansa să joc mai bine și să învăț. Știu că fiecare punct va fi o șansă pentru mine să joc tot mai bine și să învăt. Cam așa vad meciul cu Simona. Abia aștept să o întâlnesc”, a spus Venus Williams, la conferința de presă, conform digisport.ro.

„A jucat ireal de bine în Australia şi cred că acum am ocazia să joc un pic mai bine. A făcut un meci aproape perfect şi sper că nu poate juca mai bine de atât”, a mai spus Venus Williams.

„Nu e ușor niciodată să joci contra surorilor, dar o să rămân pozitivă și o să cred în șansa mea”, a declarat, la rândul ei, Simona Halep despre partida cu Venus Williams. 

Sloane Stephens, deţinătoarea trofeului, eliminată în turul al treilea al Miami Open. Cu cine ar putea juca Simona Halep, dacă trece de optimi

Surprizele continuă la Miami Open 2019 pe măsură ce turneul avansează. Americanca Sloane Stephens, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 4, a fost învinsă, duminică, de germana Tatjana Maria, locul 62 WTA, în turul al treilea al Miami Open.

Maria a întrecut-o pe deţinătoarea trofeului, Sloane Stephens, cu scorul de 6-3, 6-2, după un meci care a durat o oră şi 33 de minute. În faza următoare, germana Tatjana Maria va evolua cu cu Marketa Vondrousova din Cehia, locul 59 WTA, care a produs o nouă surpriză și învins-o, cu scorul de 6-4, 7-6 (1), pe belgianca Elise Mertens, locul 14 WTA şi cap de serie numărul 16.

Marketa Vondrousova este tânăra sportivă (are 19 ani) care a eliminat-o pe Simona Halep în optimile de la Indian Wells 2019. „Sunt dezamăgită şi supărată. De fapt, astăzi am plâns, după mult timp. Este normal. Şi dau sută la sută în fiecare meci, la fiecare turneu. De aceea sufăr când pierd. Însă învăţ din aceste meciuri. Abia aştept săptămâna viitoare, turneul viitor (Miami Open 2019 - n.r.) şi nu voi renunţa”, a spus Simona Halep după ce a fost înfrântă de Vondrousova.

Sloane Stephens era pe partea de tablou a Simonei Halep, pe care o putea întâlni în semifinale.

Tot în semifinale ar putea juca împotriva Simonei Halep sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 5. Pliskova este jucătoarea cel mai bine clasată rămasă pe jumătatea inferioară a tabloului feminin de simplu de la Miami, după Simona Halep.

Karolina Pliskova a avut nevoie de două ore şi 36 de minute şi de trei seturi, scor 6-7 (3), 6-1, 6-4, pentru a trece de franţuzoiaca Alize Cornet, locul 63 WTA, în turul al treilea. Alize Cornet este cea care a eliminat-o pe Mihaela Buzărnescu în primul tur de la Miami Open 2019.

În faza următoare, jucătoarea cehă va da piept cu Iulia Putintseva din Kazahstan, locul 44 WTA.

Dacă va trece de Venus Williams, Simona Halep va evolua în sferturi cu învingătoarea dintre chinezoaicele Yafan Wang, locul 50 WTA, şi Qiang Wang, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 18.

Cum poate redeveni Simona Halep nr. 1 WTA

Pentru a redeveni nr. 1 mondial, Simona Halep are nevoie să ajungă în finală la Miami Open 2019. Chiar dacă pierde, își va recăpăta titlul de lider WTA, dar asta numai cu o condiție: să nu joace cu Petra Kvitova. Dacă în finală ajunge și Petra Kvitova, actualul nr. 2 WTA, atunci Simona Halep trebuie neapărat să câștige.

Petra Kvitova, nr. 2 WTA, joacă pentru calificarea în sferturile de finală de la Miami Open 2019 cu Caroline Garcia (Franța), locul 21 WTA, care a eliminat-o în turul 3 pe Julia Goerges, partenera de la dublu a Simonei Halep. 

Citiți și: Petra Kvitova, calificată în sferturi la Miami Open 2019

Surpriză la Miami Open 2019: Naomi Osaka, eliminată. Șansele Simonei Halep de a redeveni nr. 1 WTA

Anul trecut, Simona Halep a ajuns până în turul al treilea la competiţia din Florida, când a fost învinsă de poloneza Agnieszka Radwanska, scor 3-6, 6-2, 6-3.

Jucătoarea română a obţinut cel mai bun rezultat la Miami în 2015, când a fost eliminată în semifinale de Serena Williams, sora mai mică a lui Venus Williams.

Citiți și: Controversa momentului la Miami Open 2019. Angelique Kerber revine cu un mesaj, după ce a numit-o pe Bianca Andreescu „regina dramelor”

Bianca Andreescu s-a retras de la Miami Open 2019

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri