Tenismena Serena Williams este chemată în competițiile de wrestling: Aș ucide să o am aici

Data publicării:
Serena Williams
Foto: Agerpres

Serena Williams este chemată în competițiile profesioniste de wrestling, în cea mai importantă promoție din lume, WWE, scrie Mediafax.

Stephanie McMahon, fiica celui mai puternic om din industrie, consideră că tenismena din SUA ar putea face față cu brio cerințelor din acest sport, după câteva luni de antrenamente. Serena Williams a impresionat cu un filmuleț distribuit pe site-urile de socializare, în care a luat câteva lecții de box de la unul dintre cei mai mari pugiliști din istorie, Mike Tyson. ”Aș ucide ca să o am pe Serena Williams aici, dar sunt și alți atleți incredibili, care pot ajunge în WWE. Toți cei cu personalități puternice sunt aici.” , a spus Stephanie McMahon pentru BT Sport.

Serena Williams, în vârstă de 38 de ani, este cea mai titrată tenismenă. A câștigat peste 70 de trofee în circuitul WTA, dintre care 23 de Mare Șlem. În întreaga carieră, doar din competițiile la care a luat startul, Serena a câștigat peste 90 de milioane de dolari.

Tenismena din SUA se află la finalul sezonului 2019 pe locul 10 în ierarhia WTA.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Statul nu are bani pentru programul „Viața la țară”.
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paul McCartney susține că își amintește momentul în care s-a născut, în urmă cu 84 de ani: „Țin minte un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Hilary Swank, însărcinată la 52 de ani! Actrița din „Million Dollar Baby” va deveni mamă pentru a treia oară
Adevarul
„N-a plouat nici cât să se așeze praful”. Seceta ține pe loc semănatul în sudul țării
Newsweek
Pensiile inclusiv cele militare se indexează din 1 ianuarie. Pensionarii primesc între 200 și 300 lei în plus
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Descoperirea făcută de un bărbat pe barca în care se afla. Imaginile sunt virale: „Nu am mai văzut așa ceva...
Film Now
Judi Dench, declarație neașteptată la 91 de ani: "Vreau să mor în cabina mea, după un spectacol". Actrița își...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro