Sari la conținut
News Alert

Victorie categorică pentru Simona Halep la Rogers Cup

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a învins-o, joi, categoric, cu scorul de 6-1, 6-0, pe jucătoarea cehă Barbora Strycova, locul 26 WTA, calificându-se în sferturile de finală ale Rogers Cup. Sportiva din România a făcut o adevărată demonstrație de forță.

După un meci complicat în optimi, cu Magdalena Rybarikova, Simona Halep a obţinut un succes mult mai uşor de această dată. Nu i-a dat nicio şansă sportivei de pe locul 26 WTA, Barbora Strycova, în meciul din optimi.

Duelul a fost echilibrat doar în primele două game-uri, în care Halep şi Strycova şi-au câştigat serviciul la 0. Restul meciului a fost un monolog al româncei, care a avut procentaj 100% la concretizarea mingilor de break - cinci din cinci.

În primul set, românca a câştigat de două ori pe serviciul adversarei şi s-a impus cu 6 la 1. În actul secund, Halep a jucat şi mai bine. Strycova n-a avut nici măcar o minge pe care să-şi facă propriul serviciu şi a pierdut setul la 0.

„Ieri (miercuri - n.r.) am făcut un meci bun, ţinând cont că a fost primul din acest turneu. Meciul de ieri mi-a adus multă încredere, iar azi am vrut doar să fiu puţin mai agresivă, să domin meciul. Am încercat totul şi mi-a ieşit destul de bine. Sunt cu adevărat fericită că pot juca din nou în sferturi aici", a declarat Halep, pe teren, la finalul întâlnirii cu Strycova.

Românca a controlat autoritar partida şi a profitat de fiecare şansă de care a beneficiat pentru a câştiga pe serviciul adversarei sale. „Mă simt puternică la retur. Este probabil cel mai important lucru în jocul meu. De asemenea, am servit bine azi, cred că totul a mers în direcţia corectă în jocul meu”, a explicat Simona. Detalii și secvențe din desfășurarea partidei puteți urmări aici.

În sferturile de la Rogers Cup, Halep o va întâlni pe Caroline Garcia, numărul 21 WTA. Românca a câştigat singurul meci disputat până acum împotriva franţuzoaicei, la Sydney, în 2016.

Calificarea în sferturile de finală ale turneului de la Toronto este recompensată cu 58.185 de dolari şi cu 190 de puncte WTA.

Halep este deţinătoarea trofeului la Rogers Cup, competiţie de categorie Premier 5, după ce a câştigat anul trecut finala de la Montreal. În 2015, la Toronto (cele două oraşe alternează la organizarea Rogers Cup), românca a fost finalistă.