Un baschetbalist din NBA nu va putea juca meciurile de acasă pentru că refuză să se vaccineze. Ce motive invocă sportivul

Data actualizării: Data publicării:
NBA andrew wiggins
Andrew Wiggins, de la echipa Golden State Warriors, este singurul jucător din NBA care a declarat deschis că nu vrea să se vaccineze. Foto: Profimedia Images

Andrew Wiggins, jucător la Golden State Warriors, nu va putea juca meciurile de acasă din următorul sezon din NBA pentru că refuză să se vaccineze împotriva Covid. Atât regulile NBA, cât și cele ale orașului San Francisco impun imunizarea pentru a putea evolua pe teren propriu. Sportivul a solicitat în van o derogare pe motive religioase.

Andrew Wiggins, de la echipa Golden State Warriors, este singurul jucător din NBA (campionatul nord-american de baschet) care a declarat deschis că nu vrea să se vaccineze.

Tot el este și primul care, din cauza unui amestec între regulile forului baschetbalistic şi regulile oraşului în care joacă echipa sa, San Francisco, riscă să rămână pe-afară pentru poziţiile sale privind protejarea împotriva coronavirusului.

Regulile orașului american San Francisco interzic nevaccinaților cu vârsta peste 12 ani să participe la mari evenimente.

În martie, jucătorul din NBA a declarat că "fiecare este pe cont propriu".

„Wiggins nu va putea juca acasă pentru Golden State Warriors până nu va respecta regulile oraşului San Francisco pentru vaccinuri", a declarat NBA într-un comunicat, respingând cererea sa de a fi scutit pe motive religioase, potrivit Mediafax.

Primul meci al lui Golden State Warriors acasă în noul sezon din NBA se va desfășura pe 21 octombrie.

 

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri