Sari la conținut

Strategia cu care statul a încercat să blocheze restituirea castelului de la Săvârşin Regelui Mihai

"Nu există persoana cu numele Mihai I." Cu această strategie a încercat statul să blocheze restituirea castelului de la Săvârşin, Majestăţii Sale. Ironia sorţii, instituţia responsabilă era condusă atunci de un ţărănist, lider în partidul ce susţinea monarhia. El a încercat să îl lase pe fostul suveran fără singurul castel cumpărat pe numele lui şi confiscat de comunişti după abdicarea forţată.

Reporterii Digi24 au reconstituit povestea de dragoste dintre Regele Mihai şi domeniul său de pe Valea Mureşului. Unul dintre personajele importante în această poveste este un judecător care a aprobat cererea de retrocedare.

Vasile Ungureanu - fost judecător: „Nu am abordat problema dintr-un punct de vedere istoric sau emoţional, ci pur şi simplu am avut în vedere împrejurarea că un om a rămas fără casă”.

Vasile Ungureanu a făcut parte din primul complet de judecată la care a ajuns cererea Regelui Mihai de retrocedare a domeniului Săvârşin. Şi i-a dat dreptate.

Vasile Ungureanu - fost judecător: „După ce nu am mai avut calitatea de judecător, m-am întâlnit în mai multe situaţii cu reprezentanţii Casei Regale şi cu Regele Mihai. Am primit o caldă recunoştinţă şi o mulţumire sufletească care mi-a ajuns”.

Familia Regală, în frunte cu Regele Mihai, obişnuia să petreacă sărbătorile de iarnă la Domeniul de la Săvârşin în ultimii ani. Doar boala a reuşit să îl ţină în 2015 şi 2016 departe de castelul pe care l-a iubit şi pe care a luptat să îl recâştige. Localnicii de acolo îşi aduc aminte cu nostalgie că familia Regală primea colindători de Crăciun şi le oferea daruri.

Fostul suveran ţinea mult la domeniul de la Săvârşin şi la oamenii locului. Comuniştii parcelaseră proprietatea sa în 70 de loturi. Multe au fost oferite localnicilor, dar Regele nu a revendicat nicio palmă din pământul ce intrase în posesia lor. A cerut despăgubiri în schimb. Un avocat ales să facă parte din echipa acelui dosar a lucrat pro bono pentru monarh. Nu regretă nici acum. A avut ocazia să afle ce a însemnat Săvârşinul pentru Rege.

Alin Gherga – avocat: „Era locul unde se simtea bine. cand era pe tron, daca vrea sa vada Savarsinul, se urca in avion, pilota pana aici”.

Castelul de la Săvârşin a fost construit între anii 1650 şi 1680, iar proprietatea s-a transmis prin nobilimea maghiară. Regele Mihai a semnat actele pentru cumpărarea domeniului în 1944.

Antoniu Martin – istoric: „În acest conac, conacul de la Bulci, regele Mihai a negociat cu unul dintre urmaşii familiei Mocioni cumpărarea castelului regal de la Săvârşin”.

După ce şi-a recăpătat castelul confiscat de comunişti, Regele a renunţat la mobila veche cu care îl înzestrase regimul roşu. Grădinile au fost refăcute, iar palatul a fost restaurat după informaţiile oferite de jurnalul Reginei mamă Elena. Până să ajungă să retrăiască splendoarea regală, domeniul de la Săvârşin a fost purtat prin multe instanţe, iar judecători atunci emoţionaţi au ce povesti acum...

Flavius Bradin, purtător de cuvânt la Tribunalul Arad: „Nu mi-a venit să cred ochilor când am văzut pe copertă că numele reclamantului era Majestatea sa Regele Mihai I.

Mi s-a pus un nod în gât nu am mai văzut bine ce scrie pe foaie ce pretenţii are a trebuit să mă reculeg un pic.

Dacă nu mă înşel, cred că i-am dat câştig de cauză Majestăţii Sale, dar nu fiindcă era Majestatea Sa, ci fiindcă avea dreptate”.