Video Surpriză uriașă pentru un puști de șapte ani. Mascații „au dat buzna” la petrecerea de ziua sa cu un tort

Data actualizării: Data publicării:
Trupe SAS la ziua de nastere a unui baiat de 7 ani
Trupele SAS i-au făcut o surpriză unui copil de șapte ani foto: monitorulbt.ro

Un băiat de șapte ani din Botoșani a avut o zi de naștere de neuitat. O echipă de mascați din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS) a venit la petrecerea de ziua sa. Echipajul a fost „înarmat” cu un tort pe care i l-a dăruit puștiului ce vrea să le calce pe urme.

În vârstă de șapte ani, Matei visează să devină luptător în cadrul trupelor SAS. Informația a ajuns până la SAS Botoșani, care s-a hotărât să-i facă o surpriză chiar de ziua lui.

Astfel, Matei s-a trezit la petrecerea de ziua sa cu mascații la poartă. Aceștia au venit însă cu un tort uriaș, felicitări și multă încurajare pentru ca micuțul să-și urmeze visul.

„Ne-am prezentat la petrecerea organizată cu ocazia zilei de naștere lui pentru a-l încuraja să-și urmeze visurile și să creadă în ele, până vor deveni realitate.
La mulți ani, Matei!”, au transmis mascații, într-o postare pe pagina de Facebook a Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : I.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai primit amendă în Bulgaria: Unde trebuie să o plătești și ce riști dacă o ignori
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Britney Spears, decizie drastică după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
Castelul din Carpați, redescoperit pe un traseu spectaculos. Misterele cetății Colț, părăsită de secole la...
Newsweek
Știrea momentului pentru pensionari. S-au găsit 2.000.000.000€ pentru creșterea pensilor. Cum se împart banii?
Digi FM
Săptămâna Luminată 2026. Când se spală rufe. Ce alte tradiții sunt în fiecare zi
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Dezvăluiri despre ultimele zile din viața actriței Catherine O'Hara. Fratele ei a rupt tăcerea: „Nu mai...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...