Video Sute de bugetari protestează în fața Ministerului de Finanțe și cer anularea măsurilor de austeritate

Data publicării:
atfvgbafbf
Foto: Captură video Digi24

Sute de sindicalişti din Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), afiliaţi la Federaţia Sindicatelor din Administraţia Fiscală „Solidaritatea”, protestează, joi, în faţa ministerului și cer anularea măsurilor fiscale.

Protestatarii folosesc vuvuzele şi afişează pancarte pe care scrie: „Taxaţi capitalul şi marile proprietăţi, nu lucrătorii!” sau „N-ai carte, N-ai parte!”.

BNS a decis recent un calendar al protestelor care vor fi organizate de sindicatele şi federaţiile afiliate BNS, precum şi iniţierea unei campanii video pe toate canalele din social media pentru a explica opiniei publice care sunt efectele economice asupra salariaţilor din sectorul public şi privat ca urmare a adoptării pachetului de măsuri de austeritate.

Astfel, în fiecare zi de joi, în intervalul orar 10:00 - 12:00, va fi organizat un protest în faţa instituţiilor publice în care BNS are membri de sindicat, iar prima pichetare are loc în faţa Ministerului Finanţelor. „La acest eveniment sunt invitaţi să se alăture lideri şi membri de sindicat din celelalte domenii din Bucureşti”, susţin reprezentanţii BNS.

Totodată, în acelaşi interval orar, sunt invitaţi să participe toţi lucrătorii BNS din sectorul bugetar.

Conform calendarului anunţat în urmă cu două zile, vineri, 11 iulie, protestele se vor muta în faţa Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) şi vor participa membri ai Sindicatului Naţional "Mureşul" din Apele Române.

Decizia organizării acestor proteste a fost luată marţi, 8 iulie, după şedinţa Biroului Naţional Confederal (BNC) al BNS.

În data de 6 iulie 2025, BNS a transmis tuturor partidelor politice parlamentare o serie de amendamente la proiectul de Lege privind măsurile fiscal-bugetare care vizează măsuri concrete pentru reducerea risipei bugetare şi întărirea responsabilităţii fiscale.

Guvernul şi-a asumat luni răspunderea, în Parlament, pe primul pachet de măsuri fiscale care prevede creşteri de taxe (TVA, accize, impozitul pe dividende), reduceri de cheltuieli şi măsuri de disciplină financiară, cu scopul de a reduce deficitul bugetar şi a stabiliza finanţele publice.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când poate ANAF să controleze o persoană fizică. Ce documente pot cere inspectorii
Digi FM
Dana Tapalagă va fi înmormântată azi la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală. Mesajul emoționant transmis de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shakira, în centrul atenției după show-ul din finala CM 2026. Fanii, cuceriți: „Nu-mi vine să cred că are 49...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Pot administratorii de ștranduri să le interzică accesul clienților cu apă și alimente din exterior...
Newsweek
Șoc pentru un pensionar. De ce i-a fost scăzută pensia la recalculare? Răspuns oficial de la Ministerul Muncii
Digi FM
Cine este românca care a urcat pe scena finalei Cupei Mondiale 2026. A ținut în mâini trofeul înmânat lui Pau...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Dacă patrupedul tău are respirație urât mirositoare, nu o ignora. Ce poate ascunde acest simptom
Film Now
Richard Gere, cu soția și copiii la finala CM 2026. Imagini virale cu actorul din „Pretty Woman” și alături...
UTV
Cum l-au sărbătorit Laura Cosoi și cele patru fetițe pe Cosmin Curticăpean, la împlinirea vârstei de 50 de ani