Tarom menține suspendarea zborurilor către Beirut până pe 2 septembrie

Data actualizării: Data publicării:
Avion al TAROM. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: TAROM
Avion al TAROM. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: TAROM

Reprezentanții companiei Tarom au anunțat că este menținută suspendarea zborurilor către Beirut până la 2 septembrie a.c. Zborurile către şi dinspre Tel Aviv şi Amman au fost reluate temporar până pe 23 august.

Tarom menține această măsură pentru destinația Beirut în urma alertelor de călătorie emise de către autorități, a evoluțiilor recente din zona Orientului Mijlociu și a deteriorării contextului de securitate din regiune, arată comunicatul de presă al companiei.

Compania urmărește evoluția situației și informările autorităților și va reveni cu informații actualizate referitoare la zboruri.

De asemenea, Tarom recomandă tuturor pasagerilor să urmărească comunicările oficiale pentru cele mai recente actualizări și să contacteze compania pentru reprogramarea călătoriei la o dată ulterioară.

„Pentru reprogramare sau rambursare, în cazul în care biletele au fost achiziționate de pe site-ul Tarom sau prin intermediul unei agenții Tarom, avem rugămintea să contactați centrul de suport Tarom la numerele de telefon: (004) 021 9978, (004) 0800500 131 (TelVerde), (004) 0371 529 000 sau oricare dintre adresele de email: contact@tarom.ro, rezervari@tarom.ro. Modificările se pot face nu mai târziu de 1 an de la data emiterii biletului dvs de călătorie, mai spune sursa citată.

Echipa Tarom  regretă orice neplăceri create de aceste măsuri și reconfirmă prioritatea companiei pentru siguranța zborurilor și securitatea pasagerilor și echipajelor sale.

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – Tarom a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010.

Transportatorul Național al României deține o flotă de 18 aeronave și are în portofoliul său un număr de 70 de destinații operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share.

Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Val de controverse după ce copiii Antoniei și ai lui Alex Velea au lansat o piesă. Andreea Raicu, reacție...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât au crescut fiii lui Ricky Martin! Imagini rare cu gemenii Valentino și Matteo în Argentina
Film Now
Christina Applegate, diagnosticată cu scleroză multiplă, ar fi fost internată în spital. Ce se știe despre...
Adevarul
Scenă neverosimilă la Survivor! În stare de ebrietate, Gabi Tamaș a făcut prăpăd cu toporul, pe platourile de...
Newsweek
În ce județe pensiile nu se pot plăti? Cifrele arată că sistemul de pensii e în colaps în jumătate din România
Digi FM
Ce au descoperit medicii în stomacul unui bărbat internat cu dureri abdominale groaznice: „Era acolo de 20 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Cum arată Gabriela Spanic în 2026, la 52 de ani. Actrița, despre cel mai greu moment: „Au încercat să mă...
UTV
Fiica lui Florin Dumitrescu, Mia, a împlinit 11 ani. „Cu ea am învățat din nou să văd partea frumoasă din...