Tată acuzat că și-a exploatat cei 5 copii minori prin muncă, eliberat după 3 luni și jumătate de închisoare. Despăgubiri pentru copii

Data actualizării: Data publicării:
maini murdare de copil
Copiii erau obligați să muncească chiar și 19 ore/zi. Credit foto: Guliver/Getty Images

Un bărbat din Suceava, acuzat că și-a supus, ani la rând, cei 5 copii minori la munci grele în ferma de măgari clandestină, a fost eliberat din închisoare și plasat sub control judiciar. Individul se afla în arest preventiv din luna noiembrie 2022 pentru trafic de persoane în formă continuată şi rele tratamente aplicate minorului. Copiii, spun procurorii care s-au ocupat de caz, erau amenințați, loviți și treziți cu noaptea în cap pentru a avea grijă de cei 60 de măgari ai familiei, scrie Monitorul de Suceava. Pentru chinul prin care au trecut, aceștia ar urma să primească de la tată câte 20.000 de lei fiecare.

Autoritățile au aflat de drama celor 5 frați anul trecut, în luna mai. O adolescentă de 14 ani s-a prezentat la sediul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava și a cerut ajutor. Le-a spus asistenților sociali că este abuzată atât fizic, cât și emoțional, precum și exploatată prin muncă de tată.

"Minora a mai precizat faptul că cei doi frați ai săi, o soră în vârstă de 17 ani și un frate în vârstă de 8 ani sunt în aceeași situație, sunt amenințați, loviți și treziți la orele 4.00 ale dimineții pentru a îngriji cei 60 de măgari pe care îi crește familia. Pentru minora în cauză s-a instituit măsura plasamentului în regim de urgență la asistent maternal profesionist începând cu data de 25 mai 2022", declarau anul trecut reprezentanții DGASPC Suceava.

La scurt timp, asistenții sociali au început demersurile de protecție socială și pentru frații ei.

"Părinții au refuzat să colaboreze cu reprezentanții instituției noastre, precum și cu reprezentanții primăriei de domiciliu, proliferând amenințări la adresa acestora. Având în vedere faptul că au fost periclitate viaţa, educația, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală și socială, integritatea corporală, sănătatea fizică și psihică ale copiilor de către părinți, s-a dispus instituirea măsurii speciale de protecție a plasamentului în regim de urgență pe calea Ordonanţei Preşedinţiale și pentru ceilalți minori din familie, la același asistent maternal profesionist din data de 7 iunie 2022”, anunța DGASPC Suceava.

Pe fir au intrat și procurorii, care au deschis o anchetă. Au aflat că, de cum împlineau 8-9 ani, micuții erau puși la muncă chiar și 19 ore/zi, indiferent de anotimp.

"În cauză s-a reținut că, în perioada 2006 - iunie 2022, inculpatul și-a exploatat prin muncă cei cinci copii minori, pe care i-a obligat să presteze activități agricole de îngrijire a animalelor din ferma familiei și la o fabrică de cauciucuri dintr-o localitate din județul Suceava, în scopul obținerii de beneficii materiale. Astfel, copiii erau treziți în fiecare zi, indiferent de anotimp sau de temperaturile înregistrate, la orele patru sau cinci dimineața și erau forțați, prin recurgerea la acte agresive fizic și psihic, să muncească în gospodăria proprie până la orele 22:00-23:00. Totodată, în calitate de părinte, inculpatul le-a interzis copiilor să se implice în activități adecvate cu prietenii, activități recreative specifice vârstei, să frecventeze sau să continue cursurile școlare, măsuri și tratamente care au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală și morală a minorilor", anunța DIICOT în toamna anului trecut.

În octombrie 2022, bărbatul a fost reținut și arestat preventiv pentru trafic de persoane în formă continuată şi rele tratamente aplicate minorului. După 3 luni și jumătate, individul a fost eliberat și plasat sub control judiciar. Decizia a fost luată miercuri, 15 februarie, de Curtea de Apel Suceava.

În cadrul controlului judiciar, tatăl are impuse mai multe obligații și restricții, inclusiv interdicția de a încerca să se apropie de copii. Mai mult, instanța a decis că bărbatul va trebui să le plătească celor 5 minori despăgubiri, în valoare totală de 100.000 de lei. În acest sens, spun procurorii, au fost instituite măsuri asigurătorii asupra sumei de 9.500 de lei și a 3 bunuri imobile, în valoare de 86.844 de lei.

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri