Toate spitalele publice au grupuri electrogene şi soluţii alternative de alimentare, anunță Ministerul Sănătății

Data publicării:
Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, 15 aprilie 2026.
Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministerul Sănătăţii anunţă, joi, că, la nivel naţional, toate spitalele publice dispun de grupuri electrogene şi soluţii alternative de alimentare, inclusiv pentru secţiile şi structurile medicale exterioare. Datele centralizate arată că unităţile medicale au aproape 950 de grupuri electrogene. 

„Ministerul Sănătăţii a solicitat direcţiilor de sănătate publică centralizarea situaţiei grupurilor electrogene din unităţile sanitare din întreaga ţară, pentru a verifica nivelul de pregătire şi capacitatea reală de a asigura continuitatea serviciilor medicale în cazul unor eventuale întreruperi ale alimentării cu energie electrică”, a transmis, joi, Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat de presă. 

Potrivit documentului citat, datele centralizate arată că, în total, la nivel naţional, unităţile sanitare dispun de 948 grupuri electrogene în 340 unităţi sanitare. 

„Siguranţa pacienţilor şi continuitatea actului medical nu pot depinde de situaţii neprevăzute. De aceea, pregătirea trebuie făcută înainte ca o problemă să apară. Această verificare are un caracter strict preventiv. Nu a fost determinată de existenţa unei situaţii de urgenţă, ci de necesitatea de a cunoaşte şi actualiza din timp resursele disponibile şi eventualele vulnerabilităţi ale sistemului sanitar. Iar în sănătate, responsabilitatea înseamnă să fim pregătiţi înainte de a fi nevoie”, a declarat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătăţii. 

Ministerul Sănătăţii va continua să monitorizeze capacitatea unităţilor sanitare şi să identifice din timp ceea ce trebuie îmbunătăţit, astfel încât serviciile medicale esenţiale să poată fi asigurate în condiţii de siguranţă, indiferent de context. 

Analiza Ministerului Sănătăţii vine în contextul în care, de joi, Centrala Nucleară de la Cernavodă a fost închisă, iar debitul Dunării este la un minim istoric, fără ca prognoza să se îmbunătăţească. 

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți ani trebuie să muncești pentru a putea ieși la pensie în România. Diferența dintre stagiul minim și cel...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în al nouălea cer după ce a devenit mamă. Își dedică tot timpul bebelușului: „Nu vrea să rateze...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
„Unii români sunt extrem de aroganți și nu admit că nu știu ceva”. Cu ce naționalități preferă IT-iștii...
Newsweek
Erori de 100.000.000 € la recalcularea pensiilor. Unele pensii, crescute cu 2.200 lei, altele scăzute cu 1.600
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei des apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...