Video Trei pacienți intoxicați cu fum la Arad, după un incendiu pornit de la ziare aprinse într-un centru medical

Data actualizării: Data publicării:
incendiu-centru-medical-arad
Foto: ISU Arad via News.ro

Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la un centru medical din municipiul Arad, focul manifestându-se la o saltea dintr-un salon. Trei pacienţi internaţi acolo au fost transportaţi la spital cu uşoare intoxicaţii cu fum şi atac de panică. Reprezentanţii centrului afirmă că incendiul a pornit după ce un pacient a dat foc unor ziare, în salon.

Incendiul a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la un centru medical de pe Calea Aurel Vlaicu din municipiul Arad, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie.

„În momentul sosirii echipajelor la locul intervenţiei incendiul se manifesta la o saltea din interiorul unui salon. În urma incendiului au rezultat 3 victime, pacienţi, conştienţi şi cooperanţi, evacuate de către pompierii militari şi preluate de către echipajele medicale şi evaluaţi la faţa locului”, a informat ISU Arad, potrivit News.ro.

Ulterior, cele 3 victime, cu uşoare intoxicaţii cu fum şi atac de panică, au fost preluate de către echipajele medicale şi transportate la UPU Arad pentru investigaţii medicale suplimentare.

Incendiul a fost stins în scurt timp, fără a se impune evacuarea altor pacienţi sau a cadrelor medicale. Astfel, la 01:54 Planul Roşu de Intervenţie a fost dezactivat.

Reprezentanţii centrului de îngrijire pentru vârstnici şi persoane asistate au transmis că incendiul a izbucnit după ce unul dintre pacienţi a dat foc unor ziare aflate în salon.

„Situaţia a fost gestionată rapid, iar pentru siguranţă, trei pacienţi au fost transferaţi la spital pentru evaluare şi transferaţi înapoi la centru medical, totul fiind în regulă cu pacienţii. Din fericire, ceilalţi pacienţi nu au suferit vătămări. Personalul medical şi autorităţile competente au intervenit pentru a asigura siguranţa tuturor persoanelor aflate în centru. În acest moment, situaţia este sub control!”, au arătat aceştia.

Pompierii au acţionat pentru ventilarea spaţiilor, îndepărtarea efectelor negative şi stabilirea cauzei probabile a producerii incendiului.

La intervenţie au participat forţe din cadrul Detaşamentului Arad cu două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, 11 ambulanţe SMURD, dintre care una de Terapie Intensivă Mobilă, o Autospecială de Transport Personal şi Victime Multiple.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu banii din vechile carnete CEC. Se pierd dacă nu au fost retrași zeci de ani?
Digi FM
Fosta soție a lui Elon Musk rupe tăcerea despre căsnicia lor: “Mă făcea să mă simt neînsemnată”. Ce i-ar fi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Artistul și-a dezvăluit diagnosticul: „De gradul 3!”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gwyneth Paltrow, adevărul despre despărțirea de Brad Pitt: "Am simțit rușine. A fost un fel de dragoste la...
Adevarul
Optimismul Ucrainei pe front se erodează, în timp ce Rusia amenință „centura de fortărețe” din est
Newsweek
Casa de Pensii, anunț așteptat de pensionarii care iau vineri pensia. „Am trimis banii!” Când ajung pe card?
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Un șarpe a dat peste cap unul dintre cele mai punctuale trenuri din lume. Ce s-a întâmplat la bordul unui...
Film Now
Apariție rară a fraților Affleck! Ben și Casey s-au reunit la Veneția, la aproape 10 ani de la ultima...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...