Video Turism doar pe hârtie. Centru de informare turistică de 100.000 €, cu lacătul pe ușă. Primar: „Nu fiți rea! Mergeți în altă parte”

Data actualizării: Data publicării:
centru turism inchis
Centrul a fost inaugurat cu mai bine de 10 ani în urmă, dar a fost deschis doar în primii 5 ani. Sursa foto: colaj captură video Digi24

100.000 de euro cheltuiți pentru un centru de informare turistică astăzi închis. Se întâmplă într-o comună din Gorj, care, în mod paradoxal, nu are nici măcar un obiectiv ori un traseu turistic promovat. Turiști în zonă nu sunt oricum, dar și dacă ar apărea, nici informații prea multe nu ar avea cum să primească. Centrul, ridicat acum mai bine de deceniu cu 100.000 de euro, bani europeni, are lacătul pe ușă de câțiva ani. „Mergeți în altă parte”, a fost reacția edilului, când jurnaliștii Digi24 au vrut să filmeze clădirea la interior.

Centru de informare turistică, dar fără turiști și fără informații. Instituția ar fi trebuit să pună comuna Crasna, din Gorj, pe harta turismului. Promisiunile au rămas doar pe hârtie. În realitate, aici găsești doar uși închise.

„Până să ajungă, însă, la Centrul de informare, oamenii care ajung aici în calitate de turiști își iau informații de pe astfel de indicatoare, care sunt deteriorate. Haideți să mergem să vedem dacă la Centrul de informare în care s-au investit 100.000 de euro este cineva în acest moment, care să ne ajute cu informații despre potențialele obiecte turistice pe care le-am putea vizita aici”, spune jurnalistul Digi24, Anamaria Ianc.

Dialog jurnalist Digi24 - primarul comunei:

Reporter: Eu aș vrea să-l văd.
Primar: Faceți niște poze așa și...
Reporter: Eu aș vrea să văd înăuntru. Nu ne deschideți?
Primar: Hai, nu fiți rea! Mergeți în altă parte, da? Hai, vă rog frumos!

Nici măcar localnicii nu știu de existența clădirii.

„Nu știu să vă răspund, se poate, dar nu știu. Câte sunt anormale în România?!”, întreabă retoric un localnic.

„N-am văzut niciun turist, ce turist?! Eu stau la ultima casă, lângă mănăstire. Și ce să viziteze? Pantofii?”, spune altcineva.

Centrul a fost inaugurat cu mai bine de 10 ani în urmă, dar a fost deschis doar în primii 5 ani. Și asta pentru că programul prin care a fost obținută finanțarea europeană obliga autoritățile să aibă cel puțin un angajat.

„Eu zic că nu este util”, recunoaște însuși primarul comunei Crasna, Aurel Vamvu. Întrebat de ce a ridicat atunci centrul, acesta răspunde: „Păi dacă au fost fonduri în perioada respectivă pentru așa ceva...Doar facem curățenie și atât.”

Acum, autoritățile locale au de gând să transforme clădirea într-un centru social.

reporter: Anamaria Ianc
operator: Florin Gurgui

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
„S-a transformat într-un coșmar”. Ce s-ar fi întâmplat la reuniunea dintre Meghan, Harry și familia regală...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum a cucerit-o Deliric pe Inna. Artistul a dezvăluit secretul relației lor: „Îi spun că o iubesc, o mângâi...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Julia Roberts și Kiefer Sutherland trebuiau să se căsătorească. Ce s-a întâmplat cu doar trei zile înainte de...
Adevarul
Ce se ascunde în spatele celei mai lungi crize de consum din România. Avertisment dur al unui economist...
Newsweek
Românii încep „vânătoarea” anilor de muncă înainte de pensie! CNPP, asaltată de cereri și verificări urgente
Digi FM
O femeie de 38 de ani comandat 18 sticle de vin, apoi a murit. Mama ei, sfâșiată: „Aș fi făcut orice să o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
8 obiceiuri simple care ne pot proteja de stres, obezitate și boli cronice. Mulți le-au uitat sau nu le mai...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Harrison Ford, cu bicicleta prin LA. La 84 de ani, actorul din Indiana Jones are un stil de viață activ: Așa...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...