Video Turism în Munții Apuseni sau cum poluează pensiunile și hotelurile din Vârtop apa râului Arieș. Amendă record dată de Garda de Mediu

Data publicării:
turism vartop dejectii
Conducta s-a rupt, iar dejecțiile ajung în apă. Sursa foto: captură Digi24

Cea mai mare stațiune din zona montană a Bihorului nu are o stație de epurare funcțională. Sute de pensiuni și hoteluri legate la rețeaua de canalizare își deversează apele murdare direct în Arieș sau într-un pârâu carstic, după ce sistemul s-a înfundat, iar o conductă a crăpat, pur și simplu. Mirosurile neplăcute îi gonesc pe turiști, în timp ce specialiștii de mediu se plâng de poluarea masivă. Garda de Mediu Bihor a făcut, miercuri, un control în Vârtop și a amendat primăria Nucet, care administrează satul de vacanță, cu suma record de 50 de mii de lei.

"Haideți la munte, la Vârtop. Aer curat, foarte curat!”

"Nu există pompe, canalizarea se varsă direct în râul Arieș, nu interesază pe nimeni", spune indignat Răzvan Lup, managerul unui hotel din Vârtop.

"După primul an de la darea în folosință a început să refuleze, să se strice pompele, primăria neavând bani", concluzionează trist proprietarul unei alte pensiuni din zonă.

Comisarii Gărzii de Mediu și angajații Parcului Natural Apuseni au verificat funcționarea sistemului de canalizare din stațiune. Au ajuns și în stația de epurare, care nici măcar nu este alimentată cu energie electrică. Iar unul dintre motoare a dispărut.

"Cum Dumnezeu să meargă?! Totul e devastat, e lăsat la liber, cum ai zice... 20 de kilowați, 400 de metri cubi/zi, complet nefuncțională!”

Primarul orașului Nucet, care administrează și satul de vacanță Vârtop, este în concediu. Angajații serviciului de apă-canal au refuzat orice dialog.

"- Domnul Ienciu? E la Oradea? Doamna contabilă sunteți?
- Da!
- Legat de controlul acesta cu...
- Nu, nu, nu eu. Cu domnul Ienciu.”

"Stația de captare și epurare a apelor este complet nefuncțională, de altfel autorizație de mediu au avut până în 2019. În astfel de situații, amenda este de la 30 de mii la 60 de mii", spune Marius Orbai, consilier juridic în cadrul Gărzii de Mediu Bihor.

Nucet este a treia primărie din Bihor amendată de Garda de Mediu, anul acesta, pentru lipsa autorizației de mediu a sistemului de canalizare și epurare a apelor uzate.

reporter: Bogdan Băcilă / operator: Constantin Gheorghiță

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Anunțul lui Nicușor Dan deschide calea spre creșterea pensiilor. Pensionarii, prima veste bună după 2 ani
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine