Un asistent medical din Oradea a fost reținut după ce ar fi luat 30.000 de euro mită în schimbul unor promisiuni de angajare în spital

Data publicării:
mita in spital
Bărbatul ar fi pretins și primit de la 7 persoane sume de bani cuprinse între 1.500 euro – 13.500 euro pentru angajarea în spital. Credit foto: Guliver/Getty Images

Un asistent medical din Oradea este acuzat că a cerut aproape 30.000 de euro de la șapte persoane, cărora le-ar fi promis în schimb că le va intermedia angajarea în spitalul unde lucra. Deși i-au dat banii, cei 7 au rămas doar cu promisiunea. Bărbatul a fost reținut de DNA pentru pentru trafic de influență și riscă ani grei după gratii.

Faptele, spun procurorii, ar fi avut loc în perioada 2020-2022, în timpul pandemiei de COVID-19. În schimbul banilor dați, păgubiții urmau să se angajeze ca asistenți medicali și infirmieri în cadrul Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea, unitate medicală preluată ulterior de Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor.

"Inculpatul ar fi pretins și primit de la 7 persoane sume de bani cuprinse între 1.500 euro – 13.500 euro, în total 29.500 euro, precum și alte foloase necuvenite, lăsând să se creadă că ar avea influență asupra unor factori decidenți din conducerea celor două spitale amintite mai sus și promițând că îi va determina pe aceștia să faciliteze încheierea unor contracte de muncă, pe o perioadă nedeterminată, pe numele acestor persoane, pentru ocuparea unor posturi de asistent medical și infirmier", transmit procurorii DNA.

Cei 7 au rămas doar cu promisiunea, spun procurorii, pentru că niciunul dintre ei nu a primit la schimb postul promis.

Pentru fapta sa, bărbatul a fost reținut 24 de ore și va fi prezentant Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri