Un băiat de 14 ani este în comă, după ce s-a electrocutat pe un vagon de tren

Data publicării:
ambulanta
FOTO: Shutterstock

Un băiat de 14 ani se află în comă, după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren din judeţul Suceava, au anunţat, marţi, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava.

Potrivit acestora, copilul s-a electrocutat, suferind arsuri pe 45% din suprafaţa corpului.

"La UPU Suceava a ajuns un pacient în vârstă de 14 ani, electrocutat, cu arsuri pe aproximativ 45% suprafaţă corporală, grad I, II şi III, ce interesează toracele anterior, toracele posterior, scalp regiunea cervicală, precum şi membru inferior stâng. Pacientul mai prezintă şi un traumatism cranio-cerebral minor, traumatism toracic cu pneumomediastin", a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului Bogdan Bondaru, citat de Agerpres.

Medicii au un prognostic rezervat în privinţa acestui pacient.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria: Când se urează, de fapt, „La mulți ani” și ce este strict interzis să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Travis Kelce, prima declarație despre nunta cu Taylor Swift: „Cea mai frumoasă noapte din viața mea”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Halle Berry, imaginea senzualității într-o rochie foarte decoltată. Fanilor nu le vine să creadă câți ani...
Adevarul
Judecătoare filmată la Untold în zona VIP, alături de omul de afaceri pe care îl judecă. Imaginile...
Newsweek
Isterie la pensie în toată țara. Pensionarii depun cereri pentru restituirea CASS. Ce zice Casa de Pensii?
Digi FM
Brad Pitt, mărturisiri tulburătoare despre cea mai întunecată perioadă din viaţa sa: „Nu vedeam nicio ieșire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Modul în care e distribuită grăsimea corporală contează mai mult decât credeai. Ce au descoperit cercetătorii...
Digi Animal World
Imagine tulburătoare pe o plajă din New Jersey. 29 de rechini morți, descoperiți de o femeie
Film Now
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
UTV
Alexandra Stan a vorbit despre momentele dificile de după naștere. „24 de ore la Terapie Intensivă”