Un bărbat a împușcat mortal doi copii și o educatoare într-o grădiniță din Rusia

Data actualizării: Data publicării:
atac gradinita rusia
Nu sunt cunoscute încă motivele atacului. Sursa: Zanoza

Un bărbat înarmat a deschis focul în interiorul unei grădinițe din regiunea Ulyanovsk din Rusia, ucigând cel puțin doi copii și o educatoare, înainte de a se sinucide, potrivit Reuters și The Moscow Times.

„Un bărbat cu o armă a intrat la grădinița din satul Veshkayma în timp ce copiii dormeau, a împușcat doi copii și un membru al personalului, apoi s-a sinucis”, a declarat o sursă pentru agenția de presă rusă Interfax. Autoritățile regionale au confirmat ulterior că împușcătura a avut loc și că erau „patru cadavre”.

Bărbatul ar fi fost înarmat cu o armă de vânătoare. Autoritățile încearcă să identifice bărbatul. Nu se cunosc motivele din spatele atacului.

Rusia a fost zguduită de o serie de împușcături mortale în școli și universități în ultimii ani, mai notează The Moscow Times.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri