Un bărbat din Brașov și-a omorât șeful în bătaie pentru că nu a vrut să-i dea o zi liberă

Data publicării:
PTQ0MCZoYXNoPWY2MDE1MGZhYmI3YWQzNDI0OGY2MTM3YzI1ZWM3MDE5.thumb
Foto cu caracter ilustrativ: Shutterstock

Un bărbat din judeţul Braşov și-a omorât în bătaie șeful pentru că a refuzat să-i aprobe un schimb de tură sau o zi liberă. Atacatorul a fost arestat preventiv sub acuzaţia de lovituri cauzatoare de moarte, potrivit News.ro. 

Incidentele violente au avut loc într-un imobil din oraşul Zărneşti. 

„Cercetările au fost preluate de poliţiştii din cadrul Serviciul de Investigaţii Criminale Braşov, care, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, au efectuat verificări şi cercetări în cauză, fiind identificat un bărbat, de 47 de ani, bănuit că, în urma unui conflict, ar fi agresat victima, aplicându-i mai multe lovituri, folosindu-se de un obiect contondent, care ar fi condus la decesul bărbatului”, a transmis, sâmbătă, Poliţia Braşov.

Potrivit procurorului Adrian Radu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, ancheta arată că victima şi agresorul erau colegi de serviciu, victima fiind şeful de tură al agresorului care lucra ca paznic la o firma din Râşnov. Primele verificări arată că în 28 septembrie, în jurul orei 17, agresorul a mers la domiciliul victimei pentru a-i cere să facă un schimb de tură sau o zi liberă, iar victima a refuzat.

„Atunci agresorul l-ar fi lovit cu pumnii şi picioarele şi e posibil şi cu o bâtă, în zona abdomen, coaste, torace. Victima a sesizat agresiunea la Poliţia Zărneşti abia în data de 30 septembrie, când a mers şi la Spitalul Judeţean să obţină un certificat medico-legal, împrejurare în care ar fi fost supus şi unui CT cu substanţă de contrast, dar nu s-ar fi observat leziuni interne. Ulterior victima a mers la domiciliu şi în noaptea de 3/4 octombrie i s-ar fi făcut rău, iar soţia lui ar fi chemat salvarea. Victima a decedat la spital în 4 octombrie”, a declarat procurorul.

Iniţial, cazul a fost în atenţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărneşti, iar ulterior cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, încadrarea juridică fiind schimbată din ucidere din culpă în lovituri cauzatoare de moarte, în condiţiile în care raportul medico-legal care a relevat atât urmările imediate şi specifice unei agresiuni, cât şi problemele medicale ale victimei (ar fi suferit de un anevrism), legiştii stabilind că decesul s-a produs din cauza unei leziuni fine pe aortă care nu a fost relevată de CT şi că între agresiune şi deces există raport de cauzalitate.

Agresorul a fost reţinut şi ulterior arestat.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Reacția Danei Budeanu, după ce Donald Trump a câștigat președinția Statelor Unite: ”România va fi...
Digi FM
“Am făcut istorie. Va începe epoca de aur a Americii”. Donald Trump își revendică victoria în alegerile...
Pro FM
Theo Rose, adevărul despre despărțirea de Alex Leonte: „Îmi venea să ies afară să urlu”. Acum e fericită și...
Film Now
Christina Applegate, apariție rară în public, în baston, sprijinită de o prietenă. Actrița din Familia Bundy...
Adevarul
Cum s-ar putea spânzura România cu colacul de salvare de la FMI. Paradoxul, explicat de un economist: „Asta...
Newsweek
Ce greșeli a făcut Casa de Pensii la recalcularea pensiilor? Va fi afectată și Mica Recalculare!
Digi FM
Virgil Ianțu s-a căsătorit în secret cu mama fiicei sale, după mai bine de 20 de ani de iubire: "I-am făcut o...
Digi World
Ce este mişcarea "no-wash". Oamenii care nu-și spală blugii niciodată, își schimbă lenjeria intimă la o...
Digi Animal World
Au crezut că patrupedul lor e în casă, însă au rămas surprinși când au auzit soneria. Ce au văzut când au...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Andreea Antonescu face noi dezvlauiri despre relatia cu Andreea Balan, dupa ce nu a fost invitata la...