Un bărbat din București este acuzat că a violat o fetiţă de 6 ani, după ce s-a oferit să o găzduiască alături de mama ei

Data publicării:
Fetiţă agresată.
Fetiţă agresată. Foto cu caracter ilustrativ: Getty Images

Un bărbat va fi dus marţi în instanţă cu propunere de arestare preventivă, fiind acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 că a violat o fetiţă de 6 ani.

Conform unor surse din anchetă, citate de Agerpres, o femeie şi fetiţa ei în vârstă de 6 ani au venit în Bucureşti dintr-o altă localitate, în încercarea de a pleca în străinătate.

Nu aveau unde să locuiască până la data planificată pentru plecare, însă femeia a cunoscut un individ într-un local, care s-a oferit să le găzduiască.

În noaptea de duminică spre luni, mama minorei a plecat până la un magazin să-şi cumpere ţigări, interval de timp în care individul a violat fetiţa.

"În referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive s-a reţinut că, la data de 20.07.2026, în jurul orei 00:10, aflându-se la adresa unde locuieşte inculpatul, profitând de imposibilitatea persoanei vătămate minore în vârstă de 6 ani de a se apăra sau a exprima un consimţământ valabil, precum şi de împrejurarea că a rămas singur cu minora în locuinţă, a comis împotriva acesteia un raport sexual", precizează Parchetul într-un comunicat de presă.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu panourile fotovoltaice după 20-25 de ani. Mai produc energie sau trebuie înlocuite
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dakota Johnson, colaborare surpriză cu iubitul ei. Cum a ajuns actrița din „Materialiștii” să apară pe noul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Fenomenul „Spider-Man: Brand New Day”: încasări de peste 1,6 miliarde de dolari la nivel global
Adevarul
Dunărea atinge un nou minim istoric la intrarea în România. Doar 25 de centimetri până la următorul prag de...
Newsweek
Casa de Pensii sectorială anunță dacă recalculează și crește pensiile. „Combate” o decizie a Înaltei Curți
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
De ce a părăsit Antonio Banderas Hollywoodul. Decizia luată după divorțul de Melanie Griffith și infarctul...
UTV
Selly recunoaște că părinții încă îi fac observații, în ciuda succesului său. „În ochii părinților rămâi...