Un bărbat internat la secția ATI a Spitalului Județean Giurgiu a murit, după ce s-a înjunghiat cu un briceag în piept

Data publicării:
giurgiu
Un bărbat internat la secția ATI a Spitalului Județean Giurgiu a murit, după ce s-a înjunghiat cu un briceag în piept. Foto: Facebook

Poliţiştii giurgiuveni efectuează cercetări după ce un pacient al Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu a decedat în urma unor înţepături pe care şi le-ar fi făcut cu briceagul, în zona pieptului, în timp ce se afla în secţia ATI a unităţii sanitare.

"Poliţia Municipiului Giurgiu a fost sesizată telefonic de personalul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 57 de ani, din localitatea Gostinari, internat pe secţia ATI, a decedat. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, în sensul că, la data de 9 martie, ora 5,30, bărbatul care se afla deja internat în spital, tot pe secţia ATI, ar fi luat din borseta personală un briceag multifuncţional şi s-ar fi înţepat de mai multe ori, în zona pieptului. Personalul medical i-a acordat acestuia îngrijiri medicale, ulterior fiind declarat decesul bărbatului", se arată într-un comunicat de presă, transmis sâmbătă de IPJ Giurgiu.

În cauză, autorităţile efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Care sunt pașii într-o criză energetică. Când se ajunge la limitarea consumului și cine este deconectat...
Digi FM
Cristiano Ronaldo s-a căsătorit cu Georgina Rodríguez! Primele imagini de la „nunta anului”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum era, de fapt, Freddie Mercury în viața reală. Prietenii au rupt tăcerea după 34 de ani: „Nimeni nu l-a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce a renunțat Bo Derek la actorie, deși era în culmea succesului: „Nu mi-am dorit niciodată să fiu actriță”
Adevarul
Tragedie cumplită în Dâmbovița: 5 morți după ce un tânăr fără permis a pătruns pe contrasens. Un bebeluș a...
Newsweek
Când poți ieși la pensie fără penalizare? Care perioade sunt considerate contributive la pensie?
Digi FM
Refugiul ales de Alina Pușcău după ce cancerul s-a extins: „Nu pot să vorbesc”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
Tragedia din spatele unui film celebru. Cum a fost abuzată Judy Garland în timpul filmarilor la “Vrăjitorul...
UTV
Alina Eremia a dezvăluit secretul căsniciei cu Edi Barbu. „Ne prostim împreună și redevenim copii”