Un copil de 3 ani a distrus, din joacă, o operă de artă de 50.000 de euro

Data actualizării: Data publicării:
Art Basel 2019
Foto: Guliver/ Getty Images

Un copil în vârstă de 3 ani a smuls picioarele unei muşte gigant, lucrare a artistei germane Katharina Fritsch, care a fost expusă la târgul de artă modernă şi contemporană Art Basel, organizat în perioada 13 - 16 iunie, potrivit Le Figaro, citat de news.ro.

Această „Muscă” semnată de artista germană Katharina Fritsch are o valoare de 50.000 de euro, anunţă cotidianul german Bild.

O mamă cu cărucior s-a apropiat de unul dintre soclurile din galeria americană Matthew Marks, iar fiica sa a vrut să ia musca neagră. Insecta a căzut cu mare zgomot şi cele două aripi s-au desprins. Potrivit Bild, opera va putea fi reparată.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Autoarea ei, Katharina Fritsch, a stârnit controverse în 2013 când a instalat un cocoş albastru de peste patru metri înălţime în Piaţa Trafalgar. 

Cea de-a 50-a ediţie a târgului Art Basel a provocat polemici. O mare instalaţie a artistei americane Andrea Bowers a fost intens criticată. Pe un mare panou roşu, în mijlocul numelor de personalităţi acuzate de hărţuire sau agresiune sexuală după scandalul Harvey Weinstein în 2017, au apărut imaginile victimelor.

Una dintre ele, Helen Donahue, şi-a regăsit o fotografie publicată acum doi ani în care apare cu vânătăi pe corp şi pe faţă. „Este drăguţ că fotografiile mele şi trauma prin care am trecut se regăsesc la Art Basel”, a scris ea pe Twitter. Artista şi-a prezentat imediat scuze.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri