Un pasager american de pe vasul de croazieră MV Hondius, testat pozitiv la hantavirus. 17 cetățeni SUA, în curs de repatriere

Data publicării:
hantavirus MV hondius vas croaziera
Nava de croazieră MV Hondius este ancorată într-un port din Praia, Capul Verde, miercuri, 6 mai 2026. Foto: Profimedia Images

Unul dintre pasagerii americani de pe vasul de croazieră MV Hondius, evacuat pentru a fi repatriat în Statele Unite, a fost testat pozitiv la hantavirus, iar un altul prezintă „simptome uşoare”, a anunţat luni Ministerul american al Sănătăţii.

Dintre cele 17 persoane în curs de a fi repatriate, „un pasager prezintă la această oră simptome uşoare, iar un altul a fost testat uşor pozitiv la tulpina Anzi prin metoda PCR”, a scris Ministerul pe platforma X, potrivit AFP preluată de Agerpres.

Cei doi pasageri călătoresc „în compartimentele pentru izolare biologică ale avionului, ca măsură de precauţie”, a precizat instituţia.

Pasagerii americani evacuaţi de pe arhipelagul spaniol Canare, unde vasul a făcut o escală, urmează să fie duşi într-un centru specializat din Omaha, statul Nebraska (centru).

Citește și: Unul dintre francezii evacuați de pe nava cu hantavirus a prezentat simptome. Autoritățile au impus izolarea strictă

În momentul sosirii, „fiecare persoană va face obiectul unei evaluări clinice şi va beneficia de îngrijiri şi de asistenţă adaptată stării sale”, a indicat Ministerul.

După ce duminică au fost debarcaţi în Canare circa 100 de pasageri şi membri ai echipajului de pe MV Hondius, operaţiunile de evacuare se vor încheia luni, urmând ca vasul să plece apoi spre Ţările de Jos.

Varianta de hantavirus detectată pe vasul de croazieră, hantavirusul Anzi, este o tulpină care se poate transmite de la om la om după o perioadă de incubaţie ce poate dura până la şase săptămâni.

Citește și: Protocolul anti-hantavirus aplicat în SUA „poate prezenta riscuri”. Șeful OMS: „nu putem impune nimic, noi doar recomandăm”

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât te costă acum să deții o casă în România. Lista completă a taxelor și impozitelor din 2026
Digi FM
Loredana Groza și Fuego, "întâlnire pe nevăzute la piață". Ce au cumpărat cei doi artiști de la tarabele cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Palermo nu este de închiriat!” Dua Lipa a blocat centrul orașului pentru nunta ei de lux, iar acum vrea să...
Film Now
A câștigat mai puțin decât Sheen în „Two and a Half Men”, dar primește și acum sume uriașe. Din ce trăiește...
Adevarul
Dezvăluiri în cazul Kreiner. Fiica afaceristului ucis susține în instanță că a fost sedată trei luni de...
Newsweek
4.200 dosare de pensie la CCR, care va lua o decizie excepțională. Legea pensiilor s-ar putea schimba complet
Digi FM
Turistă revoltată de suma plătită pentru două înghețate la Roma: „Capcană pentru turiști”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
De ce se linge pisica imediat după ce o mângâi? Motivul real este diferit de ceea ce crezi
Film Now
Are 70 de ani, a devenit mamă la 46, dar nu regretă. Geena Davis: „Sunt fericită că am avut copii târziu...
UTV
Anca Dinicu și Georgian Păun s-au despărțit. Actrița a făcut anunțul la un an și jumătate după ce a devenit...