Un poliţist a fost reţinut pentru că l-ar fi favorizat pe „Șacalul”, suspectul în cazul crimelor de la Constanța, după un accident

Data publicării:
masina de politie in trafic
Foto: Shutterstock

Un poliţist din Năvodari a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de procurori că l-ar fi ajutat pe bărbatul suspectat că a ucis, în vara anului trecut, două femei care ofereau servicii sexuale şi le-a abandonat trupurile. Poliţistul a fost sesizat că bărbatul a produs un accident, dar nu a înregistrat plângerea, informează news.ro. În plus, ştia că suspectul nu are permis de conducere.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au anunţat, joi, că procurorii au început urmărirea penală a lui Grigore- Geluş Popa, agent şef principal de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa – Serviciul Siguranţă Transporturi TF-TN Năvodari, acuzat pentru săvârşirea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului şi de abuz în serviciu.

”Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 15 iulie 2024, având calitatea de agent de poliţie rutieră în cadrul Poliţiei Oraşului Năvodari, compartimentul rutier, după ce a fost sesizat de către deţinătoarea unui autoturism parcat cu privire la tamponarea vehiculului său în oraşul Năvodari, deşi l-a identificat pe autorul tamponării în persoana numitului M.N. (judecat în prezent pentru uciderea a două tinere pe litoral în vara anului 2024) şi a constatat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, l-a ajutat să împiedice tragerea la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, au afirmat procurorii.

Ei au adăugat că poliţistul nu s-a sesizat cu privire la faptul că bărbatul respectiv nu avea permis de conducere, ” ba, dimpotrivă, l-a sfătuit pe făptuitorul identificat să găsească o altă persoană care deţine permis de conducere şi care să declare în mod neadevărat că ea a condus autoturismul implicat în tamponare”.

Poliţistul mai este acuzat şi că nu a înregistrat în evidenţele poliţiei sesizarea despre accidentul rutier.

”Totodată, nu a înregistrat în evidenţele Poliţiei Oraşului Năvodari nici sesizarea despre accidentul rutier şi a întârziat soluţionarea dosarului administrativ privind tamponarea auto, deşi i-a eliberat autoarei sesizării autorizaţie pentru repararea autoturismului avariat”, a mai precizat sursa citată.

Poliţistul a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat Judecătoriei Constanţa cu propunere de arestare preventivă.

Bărbatul care fusese ajutat de poliţist este cercetat de procurori pentru uciderea a două femei, ale cărora cadavre au fost găsite în stare avansată de putrefacţie, în 2 iulie 2024 şi în 4 septembrie 2024. Victimele au fost cunoscute de bărbat prin intermediul unor anunţuri postate pe internet prin care ele ofereau servicii sexuale. Anchetatorii au stabilit că bărbatul a furat maşinile victimelor, după ce le-a omorât.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine iarna adevărată în România. Data de la care se răceşte brusc, anunţată de ANM
Digi FM
S-a dat drept moștenitoarea unei averi fabuloase și a înșelat bănci cu 30 de milioane de dolari. Acum e...
Pro FM
Ultima poză cu John Lennon în viață e chiar cu asasinul lui. Se întâlniseră cu câteva ore înainte de crimă
Film Now
De ce vrea Pamela Anderson să renunțe la numele care a făcut-o celebră: „El a fost cea mai apropiată persoană...
Adevarul
Cât de importantă mai e România pentru aliați. Mesajul al lui Armand Goșu: „Occidentalii nu-s tâmpiți să-i...
Newsweek
Guvernul anunță valoarea punctului de pensie pentru 2026. Veste proastă pentru toți pensionarii. Pierd 535 lei
Digi FM
Dezvăluiri inedite după trei decenii. Ce s-a întâmplat când Anca Dinicu, copil fiind, s-a apropiat de...
Digi World
Beneficiile hreanului pentru sănătate. E unul dintre cele mai puternice antibiotice naturale. Contraindicații...
Digi Animal World
Misterul câinilor „albaștri” de la Cernobîl, demontat de un om de știință. Explicația surprinzătoare nu are...
Film Now
Jessica Alba s-a simțit „umilită” în timpul filmărilor la scena nud din „Fantastic Four”: „M-am temut de ea...
UTV
Fiica Monicăi Gabor și-a vândut primul tablou, realizat la 8 ani. Irina Columbeanu a primit o sumă uriașă de...