Un seif de o sută de kilograme, furat dintr-o primărie ieșeană

Data actualizării: Data publicării:
masina de politie_fb

Seiful din incinta primăriei ieşene Popricani, cu o greutate de aproximativ o sută de kilograme, a fost furat de persoane rămase deocamdată necunoscute. În seif se aflau 15.392 de lei, din care peste jumătate reprezentau indemnizaţii pentru persoanele cu handicap. Poliţiştii suspectează că jaful a avut loc în weekend, notează News.ro.

masina de politie_fb

Reprezentanţii primăriei Popricani din judeţul Iaşi afirmă că furtul a avut loc, cel mai probabil, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, când în instituţie nu se afla nicio persoană.

Potrivit sursei citate, hoţii au forţat uşa de acces în primărie, apoi au pătruns în încăperea în care funcţionează casieria de unde au sustras seiful care cântăreşte o sută de kilograme.

Cei care au comis furtul au întrerupt în prealabil curentul electric în instituţie, apoi au luat seiful şi l-au urcat într-o căruţă.

Funcţionarii primăriei Popricani afirmă că în seif se aflau 15.392 de lei, peste umătate din sumă, respectiv 8.169 de lei, reprezentând indemnizaţii ce urmau să fie acordate persoanelor cu handicap din comună.

Anchetatorii suspectează că fapta a fost comisă de mai multe persoane, la faţa locului fiind identificate mai multe amprente.

Urmează ca poliţiştii să analizeze înregistrările video de pe camerele de supraveghere pentru a identifica persoanele care au comis furtul.

Poliţia Iaşi a deschis o anchetă în acest caz.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri