Un tânăr de 24 de ani a fost împușcat în plină stradă, în Baia Mare

Data actualizării: Data publicării:
banda cu „politia nu treceti” la locul unei crime
Foto cu caracter ilustrativ: Digi24

Un bărbat a fost împușcat cu o armă de foc pe o stradă din Baia Mare și a ajuns în stare gravă la spital. Potrivit Informațiilor Digi24, agresorul s-ar fi răzbunat pe tânăr din gelozie. 

"Poliţia municipiului Baia Mare a fost sesizată prin apel la SNUAU 112 de către un bărbat, de 24 de ani, din Târgu Lăpuş, cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe strada Luminişului din municipiu, a fost împuşcat cu o armă de foc. Victima a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat de 30 de ani, din localitatea Şurdeşti, se află în custodia poliţiei, pentru audieri", a informat sâmbătă dimineaţă purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Ionela Cozma.

Agresorul s-ar fi întors vineri seara din Anglia pentru că ar fi aflat că iubita îl înșală. Incidentul s-ar fi produs după o urmărire în trafic, pe fondul geloziei.

Potrivit reprezentantului IPJ, în cauză, o echipă complexă, sub conducerea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul şi luarea măsurilor legale care se impun.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri