Un turist german a fost găsit mort într-un cort, într-o zonă izolată din Apuseni

Data publicării:
cort
Un turist german a fost găsit mort într-un cort, într-o zonă izolată din Apuseni. Foto: Salvamont Alba

Un turist german aflat în drumeţie în Munţii Apuseni a fost găsit mort în cortul său, cadavrul acestuia fiind coborât de către salvamontişti şi predat joi dimineaţa la Medicină Legală Alba.

Potrivit şefului Serviciului Public Judeţean Salvamont Salvaspeo Alba, Cristian Nitescu, un echipaj al Salvamont a intervenit, în noaptea de miercuri spre joi, pentru recuperarea trupului neînsufleţit al unui turist german.

Turistul fusese găsit fără suflare în cortul în care dormea, într-o zonă izolată, sub vârful Poieniţa (1.437 m), informează Agerpres.

Alături de salvamontişti, la faţa locului s-a deplasat şi un echipaj de poliţie. După o intervenţie care a durat mai multe ore, persoana decedată a fost coborâtă de pe munte şi predată la IML în cursul dimineţii. Urmează ca necropsia să stabilească din ce cauză a murit bărbatul.

Este cel de-al treilea deces al unui cetăţean străin înregistrat în ultima săptămână în Alba, după ce doi motociclişti, un argentinian şi un ungur, au murit într-un accident produs duminică pe Transalpina.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce face bani Adrian Veștea şi ce meserie are la bază premierul desemnat. Averea, proprietățile și...
Digi FM
Ce spunea Adrian Veștea, acum un an, despre Nicușor Dan: "Un activist care știe doar să blocheze, să dea în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shania Twain, dezvăluiri despre cel mai greu moment din viața ei: „Îmi detestam corpul, nu mă mai puteam uita...
Film Now
Russell Crowe, dezvăluiri despre „Gladiator”. De ce a refuzat scenele intime cu Connie Nielsen: „Ar fi...
Adevarul
Cristian Păun, despre riscul ca România să fie retrogradată în categoria „junk”: „Va fi lovitura fatală”
Newsweek
Pentru care perioade NU se dau puncte de stabilitate la pensie? Cum sunt dezavantajați cei cu grupe de muncă?
Digi FM
Simona Halep își ia rămas-bun de la tenis și anunță ce urmează: "Pentru prima dată, simt că vreau pur și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Ce se știe până acum despre "Top Gun 3", unul dintre cele mai așteptate filme. Tom Cruise se întoarce în...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani