Video Urșii, o amenințare constantă pentru oamenii din localitățile de munte. Câte animale au fost eutanasiate sau împușcate în Brașov

Data publicării:
ursi brasov
Urșii, tot mai prezenți în localitățile de munte din Brașov, reprezintă un pericol constant pentru locuitori. Sursa foto: colaj capturi video camere de supraveghere

Urșii au devenit o reală problemă în localitățile de munte. Zeci de urși au fost extrași anul acesta doar în județul Brașov, însă mulți dintre ei s-au reîntors în zonele locuite. Și în Râșnov, animalele sălbatice își fac apariția tot mai des pe lângă curțile oamenilor. Conform celor mai recente date ale Direcției Județene de Mediu Brașov, în județ, trăiesc aproape 1.700 de urși.

Urșii au început să treacă de teritoriul lor, chiar dacă, în Râșnov, de exemplu, autoritățile au montat aproximativ 9 kilometri de gard electric. Recent, o ursoaică și cei doi pui ai ei au ajuns în curtea unui localnic.

„A coborât în oraș, a profitat cumva de faptul că porțile care sunt amenajate în gardul electric au fost lăsate deschise. A fost mai greu de alungat către pădure, pentru că deja gardul exista și avea doar o porțiune mică de intrat înapoi”, explică Răzvan Ianc, purtător de cuvânt Primăria Râșnov.

„Dacă trecem de aceste porți și le lăsăm deschise, gardul devine ineficient, iar animalele pot ajunge în oraș”, transmite jurnalistul Digi24, Bianca Venter.

„Au mai venit în oraș... Trebuie să fie porțile închise, animalul să se obișnuiască, adică să știe că în locul ăsta nu se poate trece. Dacă vine de mai multe ori și poate să treacă, să zicem, o dată închidem și de trei ori nu închidem, atunci eficiența e foarte scăzută”, e de părere o localnică.

„E bun, e bun, protejează! Am o casă sus. Anul trecut, mi-a mâncat 22 de găini, doi cocoși, mi-a făcut praf de acolo”, spune cu amărăciune un localnic.

Primăria din Râșnov își propune acum să monteze camere video în fața porților.

Și în Brașov, autoritățile au intervenit într-o zonă turistică de la periferia orașului, după un apel la 112.

„Echipa de intervenție a decis să eutanasieze ursoaica de 5-6 ani, care a fost găsită pe drumul forestier de aici, din zona Pietrele lui Solomon, după ce a constatat că este rănită și nu se poate mișca”, transmite jurnalistul Digi24, Bianca Venter.

„Este al 15-lea exemplar de urs care a fost eutanasiat sau extras prin împușcare”, spune Sorin Toarcea, purtător de cuvânt Primăria Brașov.

„Am văzut pancarta aia cu ursul și cu puiul, cu ursoaica și cu puiul, și ne e teamă să mergem să vizităm Pietrele lui Solomon”, spune un turist ajuns în zonă.

„Avem fiecare sprayul... Dacă, Doamne ferește, știm cum trebuie să ne comportăm. Am văzut până acum, dar nu neapărat aici. Ne-am mai întâlnit de vreo trei, patru ori, o dată chiar în oraș, o dată l-am văzut de pe balcon chiar în fața casei”, povestește o femeie.

Anul acesta, în județul Brașov, au fost extrași aproape 40 de urși.

„Aceste acțiuni de extragere au fost urmate de alte acțiuni de relocare, alungare sau capturarea exemplarelor de urs. Din păcate, acestea nu au avut efectul scontat, urșii reîntorcându-se în intravilanul localităților și fiind un pericol evident”, explică Elena Bucur, consilier Relații Publice Direcția Județeană de Mediu Brașov.

Conform celor mai recente date ale Direcției Județene de Mediu Brașov, în județ, trăiesc aproape 1.700 de urși.

reporter: Bianca Venter
operator: Dan Dascălu

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Șefa ANM, reacție după dezvăluirile Dianei Buzoianu legate de cumpărăturile de lux: "În 12 august am depus o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Halle Berry și Olivier Martinez. El o acuză că l-a agresat pe fiul lor, ea dă replica: "Eu sunt...
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie...
Newsweek
Pensiile nu au fost indexate doi ani. Pot fi recuperați banii? Un avocat spune cum pot acționa pensionarii
Digi FM
George Clooney, eclipsat de eleganța soției sale. Amal, spectaculoasă într-o rochie strălucitoare, cu umerii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pământ şi Marte sunt vecine, dar s-au format în mod diferit. „O adevărată muncă de detectiv să afli ce s-a...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Brooke Shields, în costum de baie fără bretele, la 61 de ani: "Cea mai frumoasă din lume". S-a aventurat în...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”