Vântul puternic a făcut ravagii în București și Ilfov: Peste 40 de intervenţii ale pompierilor și 25 de mașini avariate

Data actualizării: Data publicării:
Autospecială de pompieri ISU, intervenție, București,
Autospecială de pompieri a Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia.

Pompierii au avut, de marţi până miercuri, la ora 14.00, peste 40 de intervenţii în Bucureşti şi Ilfov, după ce vântul puternic a doborât copaci sau a făcut ca elemente de construcţie să fie în pericol să cadă. În urma incidentelor, au fost avariate 25 de autoturisme.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov a anunţat că, pe durata Codului galben privind intensificări ale vântului, pompierii au gestionat, de marţi de la ora 10.00, până miercuri, la ora 6.00, în total 17 intervenţii în Bucureşti şi Ilfov.

Şaisprezece intervenţii au avut loc în Bucureşti, din care 13 au fost pentru copaci căzuţi, 2 pentru elemente de construcţie desprinse şi una pentru un stâlp în pericol de cădere. În urma acestora, au fost avariate în total 10 autoturisme.

În Ilfov, pompierii au fost chemaţi să intervină după ce un copac a căzut.

Miercuri, până la ora 14.00, pompierii ISU B-IF au gestionat în total 24 de intervenţii în Bucureşti, dintre care 20 pentru copaci căzuţi şi 4 pentru elemente de construcţie desprinse. În urma acestora, au fost avariate în total 15 autoturisme.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți conduce dacă ai diabet? Situațiile în care dreptul de a conduce poate fi restricționat și ce spune legea...
Digi FM
Reacție dură în online: De ce speră Dan Negru ca acest Campionat Mondial să fie un eșec total
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Gavin Arvizo în 2026. Băiatul care i-a adus acuzații grave lui Michael Jackson a dispărut complet din...
Film Now
Top 10 filme despre fotbal și fotbaliști. Cele mai bune producții de văzut în timpul Cupei Mondiale. TRAILERE
Adevarul
Decizia care stârnește furie în Anglia înaintea Cupei Mondiale. Autoritățile locale cer fanilor să nu...
Newsweek
Pensionarii care au muncit în această perioadă iau sute de lei pensie suplimentară. Cum știi dacă te încadrezi
Digi FM
Cine e milionarul de 58 de ani cu care a fost pozată Simona Halep în Mykonos. În ultimul timp s-a vorbit tot...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
Cel mai mare cimitir de balene descoperit vreodată. Unele schelete au peste 5 milioane de ani
Film Now
N-a mai vrut să audă de Hollywood ani întregi, dar a revenit în forță. Cum arată Joan, sora lui John Cusack...
UTV
Simona Halep a fost surprinsă alături de un milionar român. Cine este bărbatul cu 24 de ani mai în vârstă...