VIDEO | Efectul „tinku”. Bătăi între bărbați sub supravegherea polițiștilor

Data publicării:
maxresdefault

În fiecare an, în luna mai, în Potosi, în sud-vestul Boliviei, într-un cerc trasat în nisip, bărbații se bat chiar sub supravegherea vigilentă a polițiștilor. Este vorba despre un ritual de luptă, numit tinku, în cadrul sărbătorii ”Festivalul Crucii”.  

Bătălile reprezintă, de fapt, un fel de rugă, către Pachamama (Mama Natură), cerându-i-se binecuvântarea recoltelor.

În general, alcoolul curge nestingherit în pahare la această sărbătoare și nu de puține ori luptele scapă de sub control, iar uneori participanții chiar ajung să își piardă și viața, relatează France 24.

În limba quechua, tinku înseamnă „întâlnire”, iar în limba aimara – „atac fizic”, și se referă atât luptele corp la corp, cât și dansurile tradiționale care au loc anual pe platourile înalte ale Anzilor Cordilieri.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Originile ritualului tinku datează din perioada pre-Inca, cu mult înaintea sosirii conchistadorilor spanioli care au adus în Bolivia catolocismul.

„Cu cât curge mai mult sânge, cu atât mai bogată va fi recolta”, a declarat unul dintre participanții la ritual, Edgar Flores Marca, în vârstă de 25 de ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri