Trei motive pentru care un IMM trebuie să opteze pentru servicii automatizate

Data actualizării: Data publicării:
MCH_6870

Când spunem automatizare care este primul lucru care vă vine în minte? O sală plină în care în loc de oameni la birouri vedeți roboți? Sau vă gândiți la un proces de producție cu mașinării? Poate credeți că automatizarea este doar pentru companiile mari, pentru că implică doar investiții cu șase zerouri. Automatizare poate însemna chiar și digitalizarea unor procese de business precum cele din vânzări și marketing, sub forma unor abonamente lunare. Aceste doua procese sunt poate cele mai importante activități pentru un IMM care vrea să ajungă sau să se mențină pe un trend ascendent.

Cum s-a ajuns la astfel de automatizări? Fiecare manager sau antreprenor poartă o mulțime de pălării, pentru că acesta este modul în care au reușit să păstreze afacerea pe linia de plutire. Problema, desigur, este că orice manager
antreprenor are doar 24 de ore pe zi la dispoziție. Să te împarți între dezvoltarea afacerii, vânzări, serviciul clienți, marketing, finanțe și orice altceva în lista de sarcini este o rețetă pentru haos și înseamnă mai degrabă o scădere a productivității decât o creștere.

Automatizarea ajută la eficientizarea timpului alocat fiecărei activități și creșterea productivității

Cea mai bună modalitate de a depăși limitarea timpului fără a încărca costurile operaționale este prin automatizarea unora dintre procesele business-ului, iar vânzările și marketingul sunt departamentele propice de început. Puteți utiliza timpul și resursele pe care le-ați câștigat pentru a consolida alte aspecte ale afacerii. În plus, vă puteți aștepta la performanțe mai bune ale campaniilor, grație organizării contactelor, segmentării clienților, transmiterii automate și personalizate a mesajelor de marketing și o analizelor în detaliu a rezultatelor campaniilor.

Pentru majoritatea companiilor care au un buget restrâns, se poate dovedi a fi o investiție bună, pe termen lung. Aproape 47% dintre managerii unei companii mici și mijlocii gestionează relația cu clienții și operațiunile de marketing pe cont propriu. Ce se întâmplă dacă ați investi într-un CRM si în automatizarea marketingului? Pentru început ați avea mai mult timp disponibil pentru a gestiona alte situații sau pentru a debloca obstacole pe drumul spre succes.

Potrivit Salesforce (CRM-ul nr. 1 pentru dezvoltarea afacerilor mici și în România prin Next Consult South Central Europe), 67% dintre liderii de marketing se bazează pe automatizarea marketingului și 21% intenționează să pună în aplicare o astfel de platformă în viitorul apropiat. În plus, 82% dintre comercianți au recunoscut o rentabilitate pozitivă a investiției (ROI) de la automatizarea marketingului și au spus că face campaniile mai eficiente.

Automatizarea ajută la coerență în relația cu clienții actuali și atragerea clienților cu potențial ridicat

Majoritatea antreprenorilor și vânzătorilor sunt întotdeauna într-un continuu networking. Fie la un eveniment, la telefon sau doar în oraș, trebuie să-si amintească cu cine au vorbit, când și despre ce au vorbit. Fără un instrument CRM, gestionarea listei, în continuă creștere, de contacte și potențiali clienți, într-un singur loc, poate deveni rapid o activitate greoaie. Capacitatea de a interacționa în mod eficient cu contactele, clienții posibili și actuali, evitând suprapunerea, ar putea fi diferența dintre blocarea unei investiții, finalizarea unei vânzări mari sau activarea unei oportunități care ar putea aduce o schimbare pozitivă pentru o IMM.

Excel-urile se pierd, devin depășite și ar putea ajunge și în mâinile nepotrivite. Cărțile de vizită sunt importante pentru colectarea datelor despre clienți; dar nu când stau pe un singur birou. Un CRM poate fi folosit pentru a adăuga rapid note despre conversațiile cu contacte și clienți. Acest lucru poate, de asemenea, conduce la metode de colaborare între membrii echipei pentru creșterea și consolidarea celui mai important activ al unei companii – baza de date de clienți. 

Automatizarea ajută la creșterea activităților de marketing cu costuri reduse

Automatizarea marketingului face ca o echipă de marketing mică, poate chiar formată din 1-2 persoane la început de carieră, să devină relevantă, permițând afacerilor în creștere să concureze cu întreprinderile mari pentru atenția
clienților. O situație actuală în piață, care afectează majoritatea companiilor, este crearea și transmiterea de conținut relevat și personalizat. Aceasta include creația pentru site-uri web și resursele online pentru campanii de e-mail și colectarea de informații despre potențiali clienți. 62% dintre companiile mici și mijlocii externalizează resursele de
marketing pentru conținut. Prin automatizarea marketingului, aceste activități devin mai ușoare, platformele fiind dezvoltate special cu module care facilitează crearea de conținut și oferă acces la tot felul de șabloane editabile în funcție de nevoi și cerințe.

În plus, un raport de angajare Lightspeed pentru anul 2018 a arătat că jumătate din noile companii au declarat că nu și-au atins obiectivele de recrutare din 2017. Pur și simplu, nu au capacitatea financiară, specialiști în resurse umane care să îi ajute să aducă profesioniști în companie și nici o piață de muncă ofertantă. Prin urmare, automatizarea activităților în locul recrutării poate eficientiza alocarea timpului și reduce costurile, lucruri importante mai ales pentru IMM-uri.

Încă nu sunteți siguri că aveți nevoie de procese automatizate? Răspundeți cu sinceritate la întrebările de mai jos: Puteți să vă uitați la o listă de clienți și să le acordați prioritate în baza probabilității de a cumpăra?
Puteți genera campanii de marketing personalizate pe tipuri de clienți?
Puteți face toate aceste lucruri fără costuri astronomice și într-un timp scurt?
Daca ați răspuns NU este momentul să vă gândiți serios la implementarea unor automatizări ale proceselor de vânzări și marketing.

Acestea sunt doar patru dintre, probabil, zeci de beneficii pentru a investi într-un instrument CRM și un modul de automatizare a marketingului. Dacă în afacerea dvs. utilizați doar platforme web de transmitere a e-mail-urilor sau platforme CRM introductive, este timpul să vă hotărâți: doriți ore reduse, productivitate ridicată cu costuri operaționale mai mici, echipe de vânzări și marketing care colaborează între ele, precum și analize referitoare la performanțele campaniilor? Știu răspunsul și cred că tot mai mulți antreprenori îl știu. Acesta este DA. Vestea bună este că în noiembrie anul trecut, Salesforce, CRM-ul nr. 1 pentru dezvoltarea afacerilor mici, a activat un parteneriat Gold prin Next Consult South Central Europe pentru a se dezvolta mai mult pe piața din România și a face cunoscute beneficiile automatizării pentru cât mai multe Start-Up-uri și IMM-uri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri