Voucherele de vacanță vor fi acordate și în 2021. Ce valoare vor avea

Data actualizării: Data publicării:
Turist în cameră de hotel
Foto: Getty Images

Voucherele de vacanţă în cuantum de 1.450 lei vor fi acordate şi anul viitor, însă vor fi emise doar în format electronic, se menţionează într-un proiect de act normativ publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

Voucherele vor fi menținute cu scopul sprijinirii industriei ospitalității, puternic afectată de pandemie, se arată în nota de fundamentare.

"Măsura menţinerii acordării voucherelor de vacanţă în cuantum de 1.450 lei, până la data de 31 decembrie 2021 (...) va sprijini industria ospitalităţii puternic afectată de efectele pandemiei Covid-19, în sensul recuperării pierderilor suferite ca urmare a suspendării activităţii structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare şi/sau alimentaţie publică sau a restrângerii circulaţiei persoanelor în anumite zone cu grad de infectare ridicat", se menţionează în nota de fundamentare.

Voucherele de vacanță sunt destinate acoperirii cheltuielilor cu servicii turistice, de cazare, de masă și/sau de recuperare a capacității de muncă. Ele pot fi utilizate și pentru acoperirea cheltuielilor cu servicii de călătorie și/sau de divertisment, dacă se regăsesc într-un pachet turistic.

Voucherele se folosesc doar pentru servicii turistice în România.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Oana Pellea, revoltată după ce imaginea tatălui ei a fost folosită fără drept: „Păcat este că profitați de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Securitatea spitalelor, o glumă pe bani publici: de la bătăi cu topoare la furtul instalației de oxigen. Cine...
Newsweek
Sfârșitul Europei. Populația scade cu 50.000.000 de persoane. Pensiile nu se pot plăti. România prinsă în horă
Digi FM
Semnalul de alarmă tras de salvamontiști după ce șerpii sunt tot mai des întâlniți pe munte. Simptomele...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...