Zborul Sibiu - Memmingen (Munchen), escală forțată la Budapesta, după ce motorul a fost avariat de o pasăre. "Ne-am speriat!"

Data actualizării: Data publicării:
o femeie il strange de mana pe un barbat in avion
Cu toate că sperietura a fost una mare, pasagerii și-au păstrat calmul. Credit foto: Guliver/Getty Images

Zbor cu peripeții, miercuri dimineața, pentru pasagerii care urmau să ajungă de la Sibiu la Memmingen (München). La scurt timp după decolare, aeronava a fost nevoită să aterizeze de urgență la Budapesta, după ce o pasăre ar fi avariat motorul avionului. "S-a aprins o flamă și ne-am dat seama că ceva nu este în regulă. Ne-am speriat!", a declarat, pentru Ora de Sibiu, unul dintre pasagerii aeronavei.

Cursa Sibiu - Memmingen (München), era programată pentru 07:30. La scurt timp după decolarea de pe Aeroportul Intenațional Sibiu, pilotul a fost nevoit să ceară aterizarea de urgență, după ce și-a dat seama că avionul are probleme tehnice. 

"La decolare o pasăre a intrat la motorul aeronavei, fapt care a condus la aterizarea forțată a aeronavei pe aeroportul din Budapesta. Pasărea sau păsările au lovit motorul din partea stângă, unde s-a aprins o flamă și ne-am dat seama că ceva nu este în regulă. Ne-am speriat! (...) Au venit să verifice aeronava pentru a vedea dacă se poate continua zborul cu același avion, însă au ajuns la concluzia că nu este posibil. Au spus că va dura 3-4 ore pentru ca problema să fie rezolvată”, a declarat Claudia, unul dintre pasagerii aeronavei, pentru sursa citată.

Pasagerii, printre care și mai mulți copii, au fost nevoiți să aștepte ore întregi pentru a ajunge la destinația inițiala.

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pepe, tată pentru a patra oară. Soția lui a născut în a doua zi de Paște: "Dumnezeu ne-a binecuvântat cu...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
Vacanțe dezamăgitoare în locuri de vis: destinații populare pe care turiștii regretă că le-au vizitat
Newsweek
Decizie cu impact la pensie. Instanța a spus dacă stagiul de cotizare suplimentar pentru grupe e contributiv
Digi FM
Cine e politicianul care a dansat de bucurie după înfrângerea lui Viktor Orban. Imaginile au devenit virale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce să faci dacă ai mâncat prea mult de Paște. Soluții simple pentru a-ți reveni rapid
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Are șapte copii și sunt totul pentru el. Robert De Niro, cu partnera sa și fiica lor de 3 ani. Imagini rare...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...