Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia

Data publicării:
23trecut

Începuturi. Biblioteca fondată la 31 iulie 1798, din inițiativa episcopului romano-catolic al Transilvaniei, Batthyani Ignac, este una dintre ele mai valoroase instituții culturale din România.

Misiunea. Înființată în cadrul unei fundații care avea observator astronomic, colecții de științe, legătorie și tipografie, biblioteca a fost gândită ca un centru al cunoașterii.

Statutul. Prin testament, episcopul Batthyani a donat institutului importante proprietăți imobiliare și i-a stabilit statutul de instituție publică aflată în grija episcopiei romano-catolice.

Colecțiile. Colecțiile bibliotecii reflectă o amplă preocupare pentru cunoaștere: manuscrise rare, cărți cu valoare documentar-științifică și opere cu certă valoare bibliofilă.

Cărți rare. 660 de ediții de biblii medievale (în peste 30 de limbi și dialecte), incunabule, cărți liturgice și lucrări ale autorilor clasici, în ediții originale sau în traducere.

Tezaur. Biblioteca mai deține corespondențe ale episcopilor, statute de bresle, protocoale judecătorești sau ordonanțe imperiale, tablouri și peste 3.700 de piese numismatice.

Editor : A.D.V.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu poate România să doboare toate dronele rusești care îi încalcă spațiul aerian. Ce sisteme de apărare...
Digi FM
Ploi abundente și furtuni în România. ANM a actualizat avertizările meteo
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Rosalia, nevoită să își suspende temporar turneul din SUA. Artista spune că nu a avut „altă opțiune”
Film Now
Toți au vorbit despre J.LO la premiera noului ei film. Detaliul care a declanșat zvonuri despre operații...
Adevarul
Avertismentul UDMR înaintea discuțiilor privind susținerea Guvernului Tomac: „A avut ieșiri agresive la...
Newsweek
Pensiile înghețate oficial, timp de 3 ani. Care pensionari iau, totuși, un sprijin de 538 lei pe lună. De ce?
Digi FM
Cum arată viața lui Susan Boyle în 2025, la 65 de ani. Artista a rupt tăcerea după zvonurile despre...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu creierul tău când stai pe telefon până târziu în noapte. Medicii avertizează asupra unui...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Quentin Tarantino atacă Hollywood-ul și dezvăluie singurul film care l-a impresionat în ultimii șase ani...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...