O bucată din tavanul unui supermarket a căzut peste o femeie în București
O femeie în vârstă de 70 de ani a ajuns la spital după ce o bucată din tavanul unui supermarket din Capitală s-a desprins și a căzut peste ea.
O femeie în vârstă de 70 de ani a ajuns la spital după ce o bucată din tavanul unui supermarket din Capitală s-a desprins și a căzut peste ea.
S-a aflat cine a plătit, până la urmă, cauțiunea uriașă.
Descarcă aplicația Digi SportProblemele cu banii ale lui Donald Trump par să fie tot mai mari, în condițiile în care fostul președinte își continuă campania prezidențială și trebuie să plătească o sumă de peste 170 de milioane...
Două cutremure slabe s-au produs, joi dimineaţă, în zona Moldovei. Primul dintre acestea, cu magnitudinea de 3,3 a avut loc în judeţul Neamţ, iar al doilea, cu magnitudinea 2,4, s-a produs în zona...
Daniel George a reușit ca până la 29 de ani să-și câștige independența financiară pe cont propriu, astfel încât s-a putut pensiona anticipat. El are 5 sfaturi utile pentru toți cei care vor să-i...
Autorităţile americane au anunţat că au recuperat corpurile a două persoane care și-au pierdut viața în urma prăbușirii podului Francis Scott Key din Baltimore. Alte patru persoane, încă dispărute...
O serie de evenimente tragice din ultimul deceniu, ca și disputele legate de PNRR, au împământenit ideea că sistemul spitalicesc autohton nu are șanse în vreun viitor rezonabil să ofere o asistență...
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, renunţă la funcţie după ce a devenit candidatul PSD la Primăria Constanţa. El precizează că rămâne ”comisar...
În contextul economic instabil actual, angajatorii devin conștienți de necesitatea ca echipele lor să fie nu doar bine pregătite, incluzând buni specialiști în domeniu, ci și productive – două...
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi că Guvernul prelungeşte cu încă trei luni plafonarea tarifelor RCA, până la 30 iunie.
O femeie din Peru a ajuns de urgență la spital, după ce ar fi înghițit un os. Medicii, însă, au găsit ceva mai rău - un cui.
PSD Iaşi anunţă joi că încă un primar PNL va candida pe listele PSD la alegerile locale, precizând că până acum șase primari şi un viceprimar PNL, un primar USR, un primar PMP şi peste 50 de...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, la începutul ședinței de Guvern, că din semnalele primite din rândul societăţii, rezultă clar că nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend.
Meteorologii au emis noi atenționări de vânt puternic și furtuni, valabile joi și vineri în cea mai mare parte a țării.
Șeful spionajul militar ucrainean, Kirilo Budanov, spune că Rusia știa din februarie de faptul că urma să aibă loc atacul terorist din Moscova, dar a refuzat să acționeze fie din cauza „rivalităților...
Grupuri de hackeri sprijiniți de Rusia, China și Iran „țintesc” de mai mulți ani politicienii și oficialii români care critică regimurile totalitare din aceste țări și care au o atitudine deschisă...
Conducerea organizaţiei judeţene PSD Constanţa a anunţat, miercuri seară, candidatura lui Horia Constantinescu, preşedinte al ANPC, pentru funcţia de primar al municipiului Constanţa, şi a fostului...
Companiile petroliere din Rusia se confruntă cu întârzieri la plată de câteva luni, pentru ţiţeiul şi carburanţii livraţi, deoarece băncile din China, Turcia şi Emiratele Arabe Unite au încetinit...
Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din Romania (UNSAR) susține că prelungirea plafonării primelor RCA nu este un „medicament minune” și transmite că a luat notă cu profundă...
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat că pe data de 31 martie va fi redeschisă circulaţia rutieră pe Podul Grant, pe sensul Crângaşi - Turda.
Deficitul bugetar a urcat la 28,99 miliarde de lei după primele două luni ale acestui an, reprezentând 1,67% din PIB, în creştere de 1,7 ori comparativ cu un sold negativ de...
România va avea „cea mai mare” creştere economică din Europa anul acesta, bazată pe investiţii, şi nu pe consum, a declarat, marţi, prim-ministrul Marcel Ciolacu.
Milioane de femei din întreaga lume care utilizează anumite medicamente hormonale pentru contracepţie şi pentru a gestiona afecţiuni precum endometrioza pot prezenta un risc crescut de tumori...
Fostul cancelar al Germaniei, Gerhard Schroeder, spune că prietenia sa cu dictatorul de la Kremlin, Vladimir Putin, ar putea să „contribuire” la încheierea războiului din Ucraina.
Hezbollah şi aliatul său Amal au anunţat, miercuri seară, opt morţi în rândurile lor, inclusiv salvatori, în atacurile israeliene din sudul Libanului, ridicând la 16 numărul...
Serviciile de informaţii din Cehia au demascat o reţea finanţată de Rusia care răspândea propaganda rusă despre Ucraina şi îşi extindea influenţa până în Parlamentul...
Şeful Serviciului rus de Informaţii Externe (SVR), Serghei Narîşkin, a vizitat Phenianul la începutul acestei săptămâni pentru a discuta despre cooperarea în domeniul securităţii, a transmis joi...
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat că Oana Sivache va fi înlocuită joi de la conducerea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), după ce DNA a acuzat-o de luare...
Un grav accident rutier a avut loc, joi, în judeţul Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc. În urma impactului, o persoană a murit și alte cinci au fost rănite și sunt transportate...
Joi, 28 martie 2024, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 24 martie, Loteria Română a...
Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, afirmă că momentul prin care trece acum, după ce nu a fost desemnată candidat pentru încă un mandat la Primăria Capitalei...
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat miercuri că este ferm convins că Gabriel Firea va fi o piesă extrem de importantă în angrenajul politic şi electoral al domnului Cătălin Cîrstoiu...
Comentatorii de extremă dreaptă susțin că prăbușirea dramatică a podului Francis Scott Key din Baltimore, de marți, este un eveniment de tip „lebăda neagră”, o expresie de nișă care a captat recent...
Într-o zi, în următorii doi ani, toată lumea de pe glob va pierde o secundă din timpul lor. Momentul exact în care se va întâmpla acest lucru este influențat de oameni, potrivit unui nou studiu...
Comisia Europeană a cerut marilor rețele sociale, precum TikTok și Facebook, să eticheteze în mod clar publicitatea politică și să reducă „viralitatea conținutului” care...
Omenirea risipește alimente care reprezintă mai mult de 1 miliard de mese în fiecare zi, în timp ce sute de milioane de persoane suferă de foame, iar risipa alimentară este...
Activiştii Greenpeace protestează miercuri la sediul OMV Petrom, împotriva noului proiect de gaze din Marea Neagră, Neptun Deep. Activiștii, care au scris mesaje cu vopsea galbenă pe clădirea OMV...