24 de minute | Oana Popescu, director Global Focus: „Criza refugiaților accentuează diviziunile din...

24 Minute

Criza refugiatiiilor „vine din indecizia prelungită a UE de a acționa cu o singura voce în politica externă și de securitate și, pe de altă, în a se implica mai activ în vecinatatea ei, pentru că vecinătatea Uniunii Europene nu se termină la ce numim Balcanii de Vest și Parteneriatul Estic”, a spus Oana Popescu.

„Criza refugiaților ne arată cât de aproape este un conflict din Orientul Mijlociu de granițele noastre. Nici acum nu cred că avem o viziune clară a intereslor în regiune, a modalităților de protejare, a participării la misiuni externe. Criza refugiaților accentuează diviziunile și prima măsură oportună este aceea de a ne armoniza atât viziunea cat și acțiunile în acest sens. Și România e vizată, de asemenea, pentru că am votat diferit de majoritate în privința sistemului de cote. Să încercăm să găsim soluții comune”, a adăugat directorul Global Focus.

Austria a renunţat pentru moment la ideea construirii unui gard la frontiera cu Italia. Construcţia a provocat dispute diplomatice între cele două ţări, în contextul în care oficialii de la Viena susţineau că gardul e necesar pentru a face faţă fluxului de refugiaţi. Ei se tem că migranţii vor folosi de acum înainte un alt traseu pentru a ajunge în vestul Europei, iar ţara lor va fi luată cu asalt de sute de mii de oameni care fug de războie şi sărăcie.

În ciuda divergenţelor, toată lumea se teme de acelaşi lucru - după încheierea acordului UE - Turcia, refugiaţii ar putea schimba ruta de tranzit. Odată ajunşi în Libia, ei s-ar putea îndrepta spre sudul Italiei, iar de aici, mai departe spre Austria şi Germania. Autorităţile austriece se tem că Pasul Brenner, punct de control dintre această ţară şi Italia, va fi luat cu asalt de sute de mii de oameni.  

Temerile oficialilor europeni privind deschiderea unei noi rute de tranzit par să fie confirmate de numărul tot mai mare de refugiaţi care vin din Libia.

Oana Popescu, director al platformei de politică externă Global Focus, a vorbit astăzi, la „24 de minute”, despre efectele crizei refugiaților asupra Uniunii Europene.

Alte Recomandări