Peste 100 de autocare din Voluntari au plecat spre Iași, la sfânta Parascheva

Data actualizării: Data publicării:
autocare

Este prima zi a celui mai mare pelerinaj din România organizat în cinstea Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Credincioşi din toată ţara au ajuns deja la Iaşi, iar în următoarele zile sunt aşteptaţi cel puţin 300.000 de oameni.

Mii de pelerini au ajuns la Iași în această dimineaţă pentru a se închina la racla Cuvioasei Parascheva.

- Am plecat la 10:00 și am ajuns acum, e 4.

- N-am putut să dormim pe drum, am vorbit, am ascultat CD-uri cu Arsenie Boca și cu Cuvioasa și a fost bun, plăcut.

- Sunt șase, șapte ani de când venim în fiecare an.

- Prima oara cand vin. Am copii, mă rog pentru sănătatea lor, pentru a mea că sunt proaspăt operată

Este cel mai mai mare grup organizat de pelerini. Și anume, undeva la 130-140 de autocare a câte aproape 45-50 de persoane”, a spus Adrian Cotorceanu, preot.

În zori, şase preoţi de la Catedrala Mitropolitană Iaşi au scos racla, grea de 300 de kilograme, cu sfintele moaşte şi au aşezat-o pe baldachinul special amenajat în curtea lăcaşului.

Mii de oameni s-au aşezat de ieri la coadă. Au venit cu pături să suporte mai uşor frigul, cu scaune şi cu mâncare. Primul pelerin s-a așezat la rând încă de duminică dimineaţă.

Azi noapte, peste o sută de autocare cu aproape 7.000 de credincioşi au plecat din Voluntari spre capitala Moldovei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri