100 de oameni care voiau să vadă „piramida energetică din Bucegi”, salvați de salvamontişti

Data actualizării: Data publicării:
Capture

100 de turişti, blocaţi în plin viscol, în Bucegi, au fost salvaţi de echipe din două judeţe. Jandarmii şi salvamontiştii din Prahova şi Dâmboviţa i-au coborât pe oameni de pe munte.

Un bărbat de 72 de ani a fost trimis la spital, după ce nu s-a mai putut ţine pe picioare din cauza epuizării. Pe traseul Babele-Peştera, zăpada proaspătă avea jumătate de metru înălţime.

Peste 100 de turişti au urcat spre Sfinx, în jurul orelor 3-4 după-amiază. Iar spre seară au coborât dinspre Sfinx, foarte mulţi neechipaţi. Un turist în vârstă a avut o ruptură de muşchi. Salvamontiştii l-au transportat până la refugiul de la Peştera, după care un salvamont de-al nostru l-a luat şi l-a dus la Bucureşti. În jurul orei 20:30, șase turişti au vrut să urce din nou spre Sfinx. Jandarmii i-au legitimat, n-am avut cum să ne înţelegem cu ei. Au plecat, dar s-au întors în jurul orei 23:00”, a spus Doru Diaconescu, șeful Salvamont Dâmbovița.

Salvatorii spun că turiştii urcaseră, în cursul zilei, pe platoul Sfinxului, pentru a vedea ceea ce ei cred că este piramida energetică din Bucegi. Mulţi erau îmbrăcaţi în haine subţiri şi cu pantofi de sport în picioare.

În momentul în care au plecat spre platou, era deja în vigoare un cod portocaliu de viscol şi ninsoare iar telecabina nu funcţiona.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri