A murit Andrei Gheorghe. Primele informaţii ale legiștilor

Data actualizării: Data publicării:
andrei gheorghe

A murit Andrei Gheorghe. Prezentatorul şi realizatorul de radio şi televiziune Andrei Gheorghe a murit la 56 de ani.

 

ACTUALIZARE 00.55. Omul de radio şi televiziune Andrei Gheorghe a murit din cauza unui stop cardio-respirator, au constatat legiştii prezenţi luni seară la locuinţa acestuia, conform unor surse judiciare.


A murit Andrei Gheorghe. El a fost găsit mort în propria locuinţă.

Citiţi şi:

De ce au deschis poliţiştii dosar de moarte suspectă în cazul lui Andrei Gheorghe

Interviul în care Andrei Gheorghe vorbea despre Rusia copilăriei sale şi marea lui pasiune

Lucian Mîndruţă: "Pa, Andrei. Ai făcut un show bun pe scena asta prăpădită a vieţilor noastre...!"

La ora 22:15, un apel la 112 anunţa că o persoană este decedată la locuinţa sa din Voluntari.

Poliţia va deschide în acest caz un dosar de moarte suspectă

Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Ilfov, Ciprian Romanescu, este aşteptat medicul legist pentru stabilirea cauzelor morţii.

Cel mai probabil acesta ar fi făcut stop cardio-respirator.


Andrei Gheorghe era născut la 14 ianuarie 1962, la Lipeţk, în Rusia.

Andrei Gheorghe a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (secția rusă-engleză), Universitatea din București.

A fost un prezentator și realizator de emisiuni radio și televiziune din România, realizator de filme documentare, de scurt și lung metraj.

Între 1991 și 1993 a fost reporter special la Radio Constanța și a realizat mai multe emisiuni la posturile Radio Sky Constanța (1993- 1996; "Videomania", "Vineri 13"). Pro FM București (1996-2002;"Midnight Killer" "13-14"), și "Lanțul Slăbiciunilor" la Pro TV.

În 2002 și 2003 a realizat la Antena 1 emisiunea "Gheorghe", a reluat emisiunea "13-14 cu Andrei", mai întâi la Radio 21, și apoi în perioada 2005-2006, la Radio Total.

A avut un rol secundar în filmele „Amen” al lui Costa Gavras, Tinerețe fără tinerețe al lui Francis Ford Coppola (film aflat în faza de preproducție) și a colaborat cu Paraziții pentru albumul Irefutabil.

În 2004 este consilier media și realizator de emisiuni ("Politica, frate!" și "Am o știre pentru tine!") la Realitatea TV.

A scris la "Academia Cațavencu" și în ghidul "24-FUN".

În afară de realizarea de emisiuni radio și TV, a deținut funcții de conducere la posturile unde a lucrat: director general al Radio Sky Constanța și Pro FM București, director de programe al trustului Media Pro, consilier în probleme de marketing la Antena 1 București.

În 2006 în colecția "Ego Publicistică" de la Polirom a apărut volumul "Midnight Killer - Banalitatea s-a născut la oraș", însoțit de un CD audio.

Alte contribuții și realizări:

  • A mai realizat un scurt metraj (în 2008) numit "Dubla personalitate".
  • A fost realizatorul emisiunii "Cu Gheorghe și Mihaiu" de la Radio Guerilla și a acceptat provocarea de la Kanal D pentru a modera cel mai îndrăzneț reality-show românesc: "Rătăciți în Panama".
  • A avut în 2009 un nou proiect „www.presa.nu”
  • Din data de 5 ianuarie 2010 s-a ocupat cu organizarea departamentului de comunicare din cadrul Ministerului de Finanțe până în luna februarie a aceluiași an.
  • Din data de 3 octombrie 2010 realizează emisiunea "Salutare Națiune" pe canalul Prime în Chișinău, Republica Moldova.
  • Din data de 24 octombrie 2010 realizează emisiunea "Clubul de poker" pe canalul Prima TV în România.
  • Din data de 13 februarie 2012 realizează emisiunea "Oameni și oameni" pe canalul The Money Channel.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri