Acoperişul unui bloc a zburat într-un apartament. Cum a scăpat locatarul

Data publicării:
furtuna

Chiar dacă s-a aflat sub avertizare cod portocaliu doar o oră, vremea a creat probleme în judeţul Gorj. Străzile din Târgu Jiu au fost inundate, iar traficul a fost un coşmar. Localnicii au fost însă avertizaţi că urmează o furtună cu ajutorul alarmelor, pentru situaţii de urgenţă. În Rânca, a plouat cu grindină şi în numai 15 minute, străzile arătau ca după o ninsoare scurtă.

Aşa arată străzile din staţiunea Rânca dupa o ploaie de 15 minute cu gheață. Autorităţile au fost nevoite să intervină cu utilaje pentru a elibera carosabilul.

Şi la Baia de Fier, străzile au fost acoperite de grindină, Iar pe marginea străzii, apa se scurgea ca un râu învolburat.

A plouat şi în Târgu Jiu. Inspectoratul petnru Situaţi de Urgenţă a decis să pornească sistemul de alarmare a populaţiei după ce s-a dat o avertizare nowcasting cod portocaliu. În plus, vântul a bătut foarte tare, iar o bucată din faţada unui bloc a fost pusă la pământ.

Probleme mari au fost şi în Târgu Cărbuneşti. Trei acoperişuri de bloc au fost smulse de rafalale puternice de vânt şi au căzut pe 8 maşini parcate în faţa imobilelor. Nişte bucăţi mari de tablă şi lemne au ajuns însă în dormitorul unei famili dintr-un bloc de vizavi.

Vântul a bătut cu atâta putere încât acoperişul unui bloc vecin a intrat pe un geam într-un apartament. Cu doar câteva secunde înainte de incident, bărbat care locuiește în apartament a avut norocul să plece la timp din camera afectată.

Soţul a fost aici. S-a ridicat din pat să meargă să ia cateva rufe de pe sârmă şi atunci a bubuit. Doar ce a apucat să iasă pe uşă.”

„S-a întunecat dintr-odată şi... nenorocire.”

Dănuţ Birăum, primar Târgu Cărbuneşti: „Acoperişurile au fost făcute cu foarte mult timp în urmă, cu peste 20 de ani în urmă, sunt făcute artizanal, ca să zic aşa, fiecare şi-a făcut acoperişul cum a putut.”

Vântul de 70 de kilometri pe oră a smuls şi tabla de pe acoperişul sediului Administraţiei Finanţelor Publice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri